Coronavirus: Numărul deceselor provocate de COVID-19 în SUA ar putea depăşi 74.000 până în luna august
Luni seara, modelul celor de la Institute for Health Metrics and Evaluation (IHME) din cadrul universităţii amintite a crescut cifra prognozată a deceselor cauzate de COVID-19 la 74.073 până la 4 august, în urcare de la 67.000 estimate în urmă cu o săptămână şi de la 60.000, prognozate cu două săptămâni în urmă.
Această cifră este însă în scădere faţă de cea indicată cu circa o lună în urmă, când IHME estima că bilanţul COVID-19 în SUA ar putea ajunge la 90.000 de morţi.
Directorul IHME, Christopher Murray, a declarat însă că numărul deceselor va creşte dacă statele americane îşi vor redeschide economiile prea devreme.
Câteva state americane au început deja să relaxeze restricţiile impuse afacerilor şi multe altele sunt gata să le urmeze.
Pe teritoriul SUA, decesele provocate de noul coronavirus au depăşit luni 56.000, potrivit unui bilanţ realizat de Reuters.
Statele Unite au de departe cel mai mare număr de cazuri confirmate de COVID-19 din lume, acestea ajungând la aproape un milion.