Coronavirus: Peste un miliard de persoane din întreaga lume, rugate să rămână în izolare la domiciliu (numărătoare AFP)
În cel puţin 34 de ţări şi teritorii a fost instituită izolarea obligatorie a populaţiei, măsură ce vizează peste 659 de milioane de persoane.
Este în special cazul Franţei, Italiei, Argentinei, Californiei (SUA), Irakului şi Rwandei. Grecia este ţara care s-a alăturat cel mai recent listei, în această luni la ora 4:00 GMT. Columbia şi Noua Zeelandă se vor alătura marţi, respectiv miercuri.
În cele mai multe dintre aceste ţări, este permisă totuşi ieşirea din locuinţe pentru a merge la serviciu, pentru a cumpăra produse de primă necesitate sau farmaceutice.
Cel puţin patru ţări (peste 228 de milioane de persoane), printre care Iran, Germania şi Regatul Unit, au făcut apel la cetăţenii lor să rămână la domiciliu, să limiteze la maximum deplasările şi contactele fără ca totuşi să însoţească aceste recomandări de măsuri coercitive.
Cu toate acestea, apelurile autorităţilor au doar un efect limitat, în special în Regatul Unit, unde guvernul a reiterat solicitarea pe un ton mai ridicat duminică, după ce în weekend parcurile şi zonele de litoral au fost pline de oameni.
Cel puţin 10 ţări şi teritorii (peste 117 milioane de persoane) au instituit interdicţii de circulaţie seara şi pe timpul nopţii. Este în special cazul în Burkina Faso, Chile, Manila (Filipine), Serbia şi Mauritania. În Arabia Saudită, interdicţiile de circulaţie intră în vigoare luni seara.
Unele ţări şi-au plasat principalele oraşe în carantină, interzicând intrarea şi ieşirea persoanelor. Este cazul celor mai mari 27 de oraşe din Bulgaria, a oraşelor Almatî şi Nur-Sultan din Kazahstan şi a metropolei Baku din Azerbaidjan. În aceste oraşe locuiesc circa 10 milioane de persoane.