Cum stă România după 30 de zile de la primul caz de Coronavirus. Ce s-a întâmplat în Italia după prima lună – date oficiale

26 03. 2020
italia_romania_6787654_60408100

În cele ce urmează am urmărit numărul de cazuri în primele 30 de zile de la raportarea oficială a primului caz (în România şi Italia) şi numărul de decese în primele 30 de zile (în România şi Italia). 

Primul caz de infecţie cu noul coronavirus SARS-CoV-2 care provoacă boala COVID-19 a fost raportat oficial în România pe 26 februarie 2020. De atunci, până la redactarea acestui articol (n.r. 26 martie 2020, ora 20.20) au fost raportate oficial 1.029 cazuri, dintre care au mai rămas active 935.

22 persoane au murit, conform datelor oficiale, din cauza infecţiei cauzate de noul tip de coronavirus. 

Primul caz de infecţie cu noul tip de coronavirus în Italia a fost raportat oficial pe data de 30 ianuarie 2020. 

După primele 30 de zile (30 ianuarie 2020-28 februarie 2020), în Italia, au fost raportate oficial 21 de decese, 821 de cazuri de infecţie (în total) şi 45 de persoane vindecate. 

Cu o zi mai tărziu, pe 29 februarie 2020, erau raportate oficial 1.128 de cazuri de infectaţi, 79 de vindecaţi, 1.049 cazuri active şi 29 de morţi. 

Menţionăm că numărul cazurilor de deces a crescut puternic în următoarele zile în Italia şi a ajuns la peste 1.000 de morţi la data de 12 martie 2020.

Număr total de cazuri după 30 de zile de la primul pacient infectat – raportare oficială

România – 1.029 persoane (26 februarie 2020-26 martie 2020)

Italia – 821 persoane (30 ianuarie 2020-28 februarie 2020), 1.128 persoane (30 ianuarie 2020-29 februarie 2020). 

Primul deces în Italia şi în România

Primul deces raportat oficial din cauza COVID-19 a fost raportat în Italia pe 21 februarie 2020, la 23 de zile după primul caz înregistrat oficial.

Primul mort în România a fost raportat oficial pe data de 22 martie 2020, la 26 de zile după primul caz.

 

Italia are o populatie de peste 60 de milioane de locuitori.

Mai jos, puteţi vedea împărţirea pe vârste a populaţiei în 2018.


Statistic: Population in Italy in 2018, by age group | Statista
Find more statistics at Statista

 

România are o populatie de aproape 20 de milioane de locuitori.

Mai jos, puteţi vedea împărţirea pe vârste a populaţiei României în perioada 2008-2018.

Statistic: Romania: Age structure from 2008 to 2018 | Statista
Find more statistics at Statista