Coronavirus: Rusia, pregătită să testeze vaccinuri pe oameni începând din iunie

Directorul unui important centru de cercetări medicale din Rusia a afirmat marţi în faţa preşedintelui Vladimir Putin că laboratorul său este pregătit să testeze pe oameni vaccinuri experimentale împotriva noului coronavirus începând din luna iunie, informează AFP.
Economica.net - mie, 08 apr. 2020, 06:06
Coronavirus: Rusia, pregătită să testeze vaccinuri pe oameni începând din iunie

Rinat Maksiutov, aflat la conducerea Centrului de Stat pentru Cercetare în Virusologie şi Biotehnologie, cunoscut sub numele de Vektor, a declarat în timpul unei reuniuni televizate la care au participat preşedintele Putin şi directorii principalelor centre de cercetare ruse că preconizează o primă fază a unor teste clinice pentru trei vaccinuri începând din 29 iunie, pe un eşantion format din 180 de voluntari.

„Grupurile de voluntari au fost deja create. Am primit peste 300 de candidaturi”, a explicat el în faţa preşedintelui rus.

Potrivit spuselor sale, cercetătorii din laboratorul său, aflat în apropiere de oraşul siberian Novosibirsk, au dezvoltat prototipuri de vaccinuri bazate pe şase platforme tehnologice. Testele se desfăşoară în prezent pe şoareci, iepuri şi alte animale, urmând ca oamenii de ştiinţă să identifice până în data de 30 aprilie prototipul considerat cel mai promiţător.

El a mai spus că laboratorul Vektor intenţionează să realizeze teste pre-clinice până pe 22 iunie, înainte de testele ce vor fi realizate pe oameni.

Rinat Maksiutov a afirmat că primele teste pe oameni ar putea fi demarate încă din luna mai, „dacă Ministerul Sănătăţii va autoriza acest lucru”.

După spusele sale, laboratorul Vektor dispune de tehnologii de producere a unor vaccinuri deja testate pe oameni pentru alte maladii, care pot fi utilizate pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva noului coronavirus.

„Avem posibilitatea de a modela vaccinuri pe baza altora deja existente şi înregistrate, având deci posibilitatea de a reduce testele pre-clinice şi de a trece la teste clinice”, a declarat ministrul Sănătăţii, Mihail Muraşko, în cadrul aceleiaşi reuniuni.

„Dacă acţionăm cu competenţă şi într-o manieră organizată şi disciplinată, vom trece peste această etapă dificilă din viaţa ţării noastre cu pierderi minimale”, a declarat la rândul lui preşedintele Vladimir Putin.

Laboratorul Vektor a desfăşurat cercetări secrete asupra armelor biologice în perioada sovietică şi deţine eşantioane de virusuri diverse, de la cel al variolei şi până la Ebola.

Rusia a confirmat deocamdată 7.497 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi 58 de decese.

 

Te-ar mai putea interesa și
Rusia și SUA ar discuta despre reluarea livrărilor de gaze rusești spre Europa prin gazoductul Nord Stream. în ciuda opoziției oficialilor europeni
Rusia și SUA ar discuta despre reluarea livrărilor de gaze rusești spre Europa prin gazoductul Nord Stream. în ciuda ...
Moscova și Washingtonul poartă în prezent discuții privind posibilitatea reluării livrărilor de gaze prin gazoductele Nord Stream către Europa, a declarat ministrul rus de externe, Serghei......
Primele drone militare româneşti – Producţia va începe până la finalul acestui an
Primele drone militare româneşti – Producţia va începe până la finalul acestui an
România va începe producţia de serie de drone româneşti cu dublă destinaţie - militară şi civilă - până la finalul ...
Comisia Europeană înăsprește restricțiile în privința importurilor de oțel
Comisia Europeană înăsprește restricțiile în privința importurilor de oțel
Comisia Europeană (CE) a anunțat marți că va înăspri restricțiile cu privire la importurile de oțel, începând de ...
Furnalul de la combinatul Liberty Steel Galaţi va fi repornit în scurt timp. Avem angajamentul companiei – Ministrul Economiei
Furnalul de la combinatul Liberty Steel Galaţi va fi repornit în scurt timp. Avem angajamentul companiei – Ministrul ...
Combinatul Liberty Steel de la Galaţi a început aprovizionarea şi avem angajamentul din partea acestei companii că în ...