Coronavirus: Şefii diplomaţiilor din G20 discută despre redeschiderea frontierelor
„Miniştrii de externe au recunoscut importanţa deschiderii frontierelor, reîntregirii familiilor şi aplicării unor măsuri care să permită economiei să prospere”, precizează documentul.
Miniştrii au mai discutat, cu prilejul unei videconferinţe prezidate de Arabia Saudită, despre „importanţa coordonării măsurilor de preventive” la frontiere.
Regatul saudit, care a suspendat călătoriile internaţionale de mai multe luni şi încearcă să ţină sub control pandemia pe teritoriul său, prezidează G20 în acest an.
„A redeschide frontierele, cu toate măsurile preventive necesare, va ajuta populaţia şi economiile noastre să prospere”, a comentat ministrul saudit de externe, prinţul Faisal bin Farhan, citat în document.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, şi-a exprimat îngrijorarea tot mai mare în ce priveşte actualele restricţii de călătorie, ce „ar putea dura mai mult timp decât criza imediată”.
El i-a îndemnat pe miniştrii G20 să se pună de acord în legătură cu o serie de „criterii comune” pentru ridicarea restricţiilor, bazate pe o abordare ştiinţifică.
De asemenea, le-a solicitat miniştrilor G20 să sporească investiţiile pentru a susţine „călătoriile sigure”, aplicând în special măsuri pentru a creşte capacitatea de depistare şi urmărire a cazurilor de coronavirus.
Pandemia a făcut peste 800.000 de morţi şi mai mult de 26 de milioane de cazuri au fost înregistrate din decembrie, în timp ce indicatorii economici continuă să se prăbuşească în întreaga lume.