Coronavirus: SUA se aşteaptă la o apariţie a epidemiei pe teritoriul lor

Economica.net
26 02. 2020
stream_img_07748100

”În cele din urmă, ne aşteptăm să vedem o răspândire (a epidemiei) în această ţară”, a declarat Nancy Messonnier, responsabilă din cadrul Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA.

„Întrebarea nu mai este cu adevărat dacă se va întâmpla, ci mai degrabă când se va întâmpla şi cât de mulţi oameni din această ţară se vor îmbolnăvi grav”, a adăugat ea.

Aceste declaraţii publice, mai alarmante decât cele anterioare survin în timp ce se intensifică teama de o ”pandemie”. Cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost înregistrate în mai multe ţări, în afară de China, în special în Iran, Italia, Japonia, Singapore, Coreea de Sud şi Thailanda.

Epidemia de Covid-19 a contaminat deja peste 80.000 de oameni în întreaga lume, dintre care aproape 2.600 au murit, în mare parte în China, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).