CORONAVIRUS Transportatorii cer băncilor să plătească doar dobânda din ratele la credite. Fac apel la BNR

Transportatorii rutieri din România solicită sistemului bancar, prin intermediul Băncii Naţionale a României (BNR), acordarea unei perioade de graţie la plata capitalului pentru finanţările prin credit şi leasing pe perioada pandemiei de coronavirus şi, astfel, firmele de transport rutier să plătească doar dobânda aferentă, iar plata capitalului să fie amânată.
Economica.net - vin, 13 mart. 2020, 09:44
CORONAVIRUS Transportatorii cer băncilor să plătească doar dobânda din ratele la credite. Fac apel la BNR
În acelaşi timp, într-un comunicat de presă al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), transmis vineri AGERPRES, se solicită autorităţilor locale prorogarea termenului de plată a impozitelor şi taxelor locale.

„Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Preşedinţiei României, Guvernului, Parlamentului şi autorităţilor naţionale adoptarea de măsuri fiscale şi nefiscale identice luate de celelalte state din UE pentru a proteja industria de transport rutier în urma pierderilor provocate de răspândirea virusului COVID – 19. UNTRR solicită autorităţilor române să adopte măsuri urgente de deblocare a tranzitului camioanelor prin Slovenia dinspre Italia, în condiţiile în care transportatorii rutieri au semnalat că ţara a închis punctele de trecere a frontierei. Totodată, UNTRR solicită autorităţilor române să ia măsuri urgente pe lângă autorităţile maghiare, întrucât Ungaria întoarce în Slovenia camioanele româneşti care vin Italia spre România. Astfel, camioanele româneşti sunt blocate şi nu mai pot ajunge în România”, se menţionează în comunicatul citat.

Uniunea profesională atrage atenţia că firmele de transport rutier din România sunt deja grav afectate din cauza epidemiei cu noul coronavirus, „iar evoluţia răspândirii COVID – 19 care, în următoarele 60-90 de zile, când se estimează că epidemia va atinge vârful în ţara noastră va determina blocarea activităţii firmelor de transport şi falimentarea acestora, dacă autorităţile nu vor lua măsuri identice cu celelalte state din UE pentru a proteja industria de transport”.

„UNTRR solicită acţiune coordonată la nivel european pentru susţinerea transportului de marfă, blocarea tranzitului va crea efecte iremediabile care vor produce mai multe victime într-un timp foarte scurt comparativ cu noul coronavirus în următoarele 90 de zile”, precizează organizaţia.

În acest context, transportatorii rutieri solicită Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), Ministerului Finanţelor Publice (MFP), Primăriilor şi Consiliilor Locale ca: autorităţile locale să proroge termenul de plată a impozitului pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport pentru 120 de zile, ca măsură de prevenire a intrării în faliment a firmelor de transport rutier- cod CAEN 493, 494, a firmelor licenţiate rent-a-car şi a agenţiilor care vindeau bilete de autocar, în urma pierderilor provocate de răspândirea virusului COVID – 19; suspendarea plăţii creditelor – pentru finanţare vehicule transport persoane – pe perioada interzicerii transportului de persoane; suspendarea plăţii contribuţiilor sociale de către firmele afectate; suspendarea plăţii creditelor ipotecare de către personalul firmelor aflate în dificultate; finanţări externe din partea din partea Comisiei Europene pentru asigurarea continuităţii activităţii.

Nu în ultimul rând, UNTRR cere BNR să discute cu sistemul bancar să acorde o perioadă de graţie la plata capitalului pentru finanţările prin credit şi leasing pe perioada pandemiei de coronavirus. Astfel, firmele de transport rutier să plătească doar dobânda aferentă, iar plata capitalului să fie amânată.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise – operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri de muncă în țara lor, potrivit unui studiu realizat în 33 de țări.......
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...