Coronavirus: Vaccinurile reduc riscul de spitalizare cu peste 70% – studiu

Riscul ca persoanele vaccinate cu schema completă să fie spitalizate după ce au contractat COVID-19 se reduce cu peste 70%, comparativ cu cele nevaccinate, potrivit unui studiu publicat în jurnalul ştiinţific The Lancet, relatează EFE.
AGERPRES - joi, 02 sept. 2021, 11:01
Coronavirus: Vaccinurile reduc riscul de spitalizare cu peste 70% - studiu

Rezultatele anunţate de experţii care au participat la studiul „ZOE COVID” au dezvăluit totodată că cei testaţi pozitiv după ce au fost vaccinaţi cu ambele doze (contagiere post-vaccinare) au probabilităţi aproape duble de a fi total asimptomatici.

Studiul relevă de asemenea că riscul de a contracta COVID-19 de lungă durată (când simptomele persistă după 28 de zile de la infectare) se reduce la jumătate la cei vaccinaţi cu schema completă.

Persoanele mai vulnerabile la o infecţie post-vaccinare după ce au primit o doză sunt „adulţii în vârstă mai fragili” (de peste 60 de ani), precum şi „adulţii vârstnici” care au şi alte patologii, precum obezitate, boli cardiace, renale sau pulmonare.

La toate aceste grupe de vârstă, persoanele care trăiesc în zone defavorizate, precum cartiere mărginaşe din centre urbane aglomerate, au un risc mai mare de a contracta COVID-19 după ce au fost vaccinate.

„Ne aflăm într-un moment critic al pandemiei, cu o creştere a cazurilor în întreaga lume din cauza variantei Delta. Contagierile după vaccinare sunt de aşteptat şi nu anulează faptul că vaccinurile îşi îndeplinesc exact misiunea pentru care au fost dezvoltate: de a salva vieţi şi de a preveni o boală gravă”, notează într-un comunicat Claire Steves, de la Kings College din Londra, coautoare a studiului.

Experta a reamintit că alte studii au demonstrat că rata de mortalitate la pacienţii spitalizaţi cu COVID-19 s-a situat în jur de 27%, dar că „acest procent s-ar putea reduce în mare măsură” prin intermediul vaccinărilor, „evitându-se astfel spitalizările”.

Pentru acest studiu, cercetătorii s-au bazat pe răspunsurile la un chestionar realizat în Marea Britanie în rândul a 1,2 milioane de adulţi în perioada decembrie-iulie.

Dintre adulţii care au primit cel puţin o doză de vaccin de la Pfizer-BioNTech, Oxford-AstraZeneca sau Moderna, cel puţin 0,5% au raportat o infecţie post-vaccinare detectată la 14 zile după prima inoculare.

În cazul adulţilor care au primit două doze de vaccin, cel puţin 0,2% au suferit o contagiere la şapte zile după cea de-a doua inoculare.

Dintre adulţii care au suferit o infecţie post-vaccinare, posibilitatea ca boala să fie asimptomatică a crescut cu 63% după ce au primit prima doză şi la 94% după ce au primit ambele doze de vaccin.

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: Există fonduri pentru finanţarea proiectelor de modernizare a sistemului de termoficare din Capitală, dar proiectele trimise de PMB au mari probleme de eligibilitate
Burduja: Există fonduri pentru finanţarea proiectelor de modernizare a sistemului de termoficare din Capitală, dar proiectele ...
Contractele de finanţare cu ELCEN au fost semnate în decembrie 2024, însă compania nu poate înainta cu aceste proiecte dacă Primăria Municipiul Bucureşti nu îşi plăteşte datoria curentă......
Economia americană a creat 256.000 de locuri de muncă noi în decembrie. Șomajul a scăzut ușor până la 4,1%
Economia americană a creat 256.000 de locuri de muncă noi în decembrie. Șomajul a scăzut ușor până la 4,1%
Numărul locurilor de muncă create de angajatorii americani a crescut în mod accelerat în luna decembrie 2024, iar rata ...
E oficial! Fără viză în SUA de la 31 martie 2025. România a intrat în Programul Visa Waiver
E oficial! Fără viză în SUA de la 31 martie 2025. România a intrat în Programul Visa Waiver
Visa Waiver - Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu 31 martie 2025.
Autostrada Moldovei A7 Focșani – Bacău: În primăvară am putea ocoli și orașul Adjud pe autostradă
Autostrada Moldovei A7 Focșani – Bacău: În primăvară am putea ocoli și orașul Adjud pe autostradă
Lotul 2 din Autostrada A7 Focșani - Bacău, cel care ocolește orașul Adjud, ar putea fi gata în luna mai, au spus pentru ...