Coronavirusul deschide o nouă breşă în unitatea Uniunii Europene

Atunci, faptul că reacţia a venit târziu a pus în pericol înseşi supravieţuirea monedei unice. Acum, dincolo de dureroasa pierdere de vieţi omeneşti, pasivitatea UE indică o panică sanitară care ia forma închiderii frontierelor şi acumulării de produse esenţiale.

Pandemia a determinat deja introducerea de controale la frontieră în Austria, anunţate marţi de Bruxelles, interzicerea intrării în Ungaria a persoanelor care vin din Italia sau interzicerea de către Spania a zborurilor care au ca origine aeroporturile italiene. Comisia Europeană a trebuit să-şi dubleze vigilenţa pentru a evita ca unele ţări, precum Germania, să-şi restrângă nejustificat exporturile de materiale sanitare de primă necesitate în interiorul UE în timpul crizei, cum ar fi inhalatorii. Iar Italia, ţara cea mai afectată de epidemie, cu 12.462 de persoane infectate şi 827 de morţi, a fost nevoită să recurgă la China pentru a-şi asigura necesarul de măşti de protecţie.

”Faptul că fiecare dintre cele 27 de capitale europene adoptă măsuri disparate nu este un generator de linişte în rândul cetăţenilor europeni”, a recunoscut o sursă comunitară care a comentat gestionarea inegală a unei crize care la început a fost considerată aproape exclusiv ”italiană”.

”Într-o săptămână sau două, dacă evoluţia actuală se menţine, va fi imposibil să negăm necesitatea adoptării unei poziţii comune mai mult sau puţin ferme”, a prevestit o altă sursă europeană după summitul european eşuat, desfăşurat marţi prin videoconferinţă.

Ecranele Consiliului European de la primul summit din istoria UE desfăşurat prin videoconferinţă simbolizează perfect teama şi neputinţa liderilor comunitari în faţa celei mai mari crize sanitare din ultimele decenii. Summitul virtual a expus atât reticenţa liderilor de a se vedea faţă în faţă într-o perioadă de creştere a contagierii cu virusul SARS-CoV-2, cât şi confruntarea frontală între partizanii unui răspuns european contondent şi cei care preferă să lase să treacă timpul în speranţa că această criză va dispărea de la sine.

Împărţirea taberelor este aproape identică cu cea de acum un deceniu, schimbându-se doar unii dintre protagonişti, notează El Pais. Franţa lui Emmanuel Macron conduce, fără succes, grupul liderilor care pledează pentru un stimul fiscal coordonat care să reducă măcar parţial impactul economic al unei crize sanitare al cărei cost uman se anunţă deja în mod inevitabil foarte ridicat. În tabăra adversă, şi folosind aceleaşi argumente ca în timpul crizei financiare, ”joacă” Angela Merkel, cancelarul german, în fruntea ţărilor care suspectează că ”ţipetele” Parisului şi ale aliaţilor săi nu sunt altceva decât a nu ştiu câta încercare de a relaxa disciplina fiscală şi de a forţa transferul de resurse bugetare din nord către sud.

Confruntarea previzibilă din timpul summitului s-a tranşat printr-o vagă promisiune de coordonare şi printr-un plan al Comisiei Europene de a accelera rambursarea unor fonduri structurale (în valoare de până la 25 de miliarde de euro) bugetate din 2014. Prea puţin de folos a fost intervenţia preşedintei Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, care a avertizat că, fără măsuri prin care recesiunea să fie combătută, ”ne vom trezi într-un scenariu similar celui din timpul marii crize financiare din 2008”, potrivit unei declaraţii citate de Bloomberg.

În pofida semnalului de alarmă tras de Lagarde, partenerii din nord au pus piciorul pe frână şi au cerut mai mult timp. Potrivit surselor consultate, au acceptat doar relaxarea Pactului de Stabilitate, o decizie confirmată miercuri de cancelarul german Angela Merkel. ”Evident, nu vom cere unei ţări ca Italia să nu investească în sistemul său de sănătate doar pentru că astfel nu ar respecta normele de îndatorare”, a semnalat ea. Merkel s-a arătat chiar dispusă să relaxeze rigoarea bugetară în Germania, unde domneşte deficitul zero. Cancelarul german a indicat că se vor adopta măsurile necesare pentru a combate criza şi ”doar după aceea vom vedea ce anume presupune aceasta pentru deficitul nostru”.

Surse franceze insistă că nu este suficient ca fiecare ţară să înfrunte consecinţele crizei economice cu propriile sale resurse. Parisul doreşte un plan coordonat care să combată impactul unui şoc cu multiple ramificaţii – de la posibila paralizie a industriei şi până la prăbuşirea drastică a turismului – şi cu o durată imprevizibilă.

”Nu este o chestiune de politici fiscale, ci una de solidaritate”, pune punctul pe i Alicia García Herrero, din cadrul grupului de reflecţie Bruegel. Însă poziţia Franţei în favoarea acestei solidarităţi nu a avut nici cel mai mic câştig de cauză într-un summit al cărui unic rezultat tangibil a fost un plan timid al Comisiei Europene de a accelera deblocarea de fonduri structurale şi a le direcţiona către sectoarele cele mai afectate.

Pieţele mondiale nici măcar nu au băgat în seamă această ofertă economică. Iar lipsa unui acord între cei 27 a fost atât de evidentă că, în timp ce luau parte la videoconferinţă, mai multe guverne participante pregăteau în paralel închiderea frontierelor cu Italia sau interzicerea intrării persoanelor care soseau din peninsulă. ”Şi nu încetează să ne atragă atenţia şi să resimţim ca pe un lucru dureros faptul că singura ţară care a sărit în ajutorul Italiei a fost China”, s-a plâns o altă sursă comunitară.

Bruxellesul speră să reia iniţiativa luni, la reuniunea Eurogrupului, la care comisarul european pentru economie, italianul Paolo Gentilloni, va prezenta un set de măsuri pentru a calma impactul economic al epidemiei. Gentiloni, care nu-şi ascunde nerăbdarea, a cerut UE ”să facă tot ceea ce este necesar şi posibil”. ”Dacă nu acum, atunci când?”, s-a întrebat el.

Joaquin Almunia, comisarul european pentru economie la începutul crizei euro din 2008, consideră esenţială ”garantarea lichidităţii băncilor şi companiilor, deoarece multe ar putea avea probleme foarte grave”. Fostul comisar a pledat totodată pentru ca executivul european să-şi asume ”un rol de coordonare care să-i dovedească cetăţeanului european că există un răspuns comun în faţa crizei sanitare, dincolo de competenţele reale ale fiecărei instituţii”.

Garcia Herrero este de acord cu faptul că ”este esenţial să evităm un moment Lehmann Brothers, iar pentru aceasta BCE ar trebui să deschidă linii de credit cu Fed (Banca Naţională a SUA – n.r.) sau chiar cu Banca Angliei”. Însă García Herrero nu-şi ascunde temerea că reuniunea miniştrilor economiei de săptămâna viitoare va lăsa din nou în urmă ”o imagine teribilă a dezbinării Uniunii Europene”.