Coronavirusul prăbuşeşte cotaţiile certificatelor de emisii din Europa

24 03. 2020
complexul_energetic_oltenia_41200300

Săptămâna trecută, prețul certificatului EUA a cunoscut o scadere istorica din ultimul an si jumatate, de 27% , inchizand ieri, 23.03.2020 la 15,54 Euro/EUA la bursa ICE ECX din Londra, potrivitr unei inform[ri trimise de Carbon Expert SRL, o companie românească de consultanţă în domeniu.

Măsurile de carantină, restricțiile de călătorie și închiderea afacerilor, cauzate de pandemia COVID-19, au crescut semnificativ în întreaga UE și vor persista, cel mai probabil, în următoarele săptămâni. Toate acestea au determinat reduceri semnificative ale emisiilor de CO2 pe piața UE, ceea ce a făcut ca presiunea de vânzare să crească agresiv, cu mult peste cererea de pe piață, spun cei de la Carbon Expert

Statele UE si Marea Britanie au distribuit 8,5 miliarde de alocari gratuite pentru 2020

Statele membre ale UE și Marea Britanie au acordat 8,5 milioane certificate EUA gratuite emițătorilor industriali în ultimele două săptămâni, conform datelor actualizate publicate vineri, 20.03.2020, de Comisia Europeană.

Germania recomanda clemență privind termenul de conformitate EU ETS din cauza crizei COVID-19

Germania va ține cont daca instalatiile poluatoare din aceasta tara nu vor respecta data limita a conformarii (30 aprilie 2020) privind emisiile verificate din 2019, ca urmare a crizei provocate de Corona virus și ar putea acorda clemență în unele cazuri, a anunțat vineri, 20.03.2020, guvernul german.

Polonia va solicita schimbări de urgență in cadrul Schemei EU ETS

Polonia ar putea propune reforme de urgență ale UE, inclusiv schimbări in EU ETS, daca impactul virusului persista, a declarat joi, 19.03.2020, ministrul mediului din aceasta tara, intrucat guvernul polonez urmareste să reducă povara financiara din economie.

Situaţia din România

Certificatele de emisii sunt cumpărate de companiile din industrie, în special de producătorii de energie electrică ce folosesc combustibili fosili şi emit ca atare gaze cu efect de seră, pentru a-şi putea desfăşura activitatea. Un cost mai mic ale acestor certificate le aduce aşadar un avantaj. Iar certificatele s-au tot scumpit – acum doi ani şi jumătate costau şapte euro, în vara anului trecut ajunseseră la 29, ca urmare a politicii de decarbonizare a Comisiei Europene.

În România, cea mai afectată companie de creşterea costurilor acestor certificate este Complexul Energetic Oltenia (CEO) , al doilea producător de energie electrică al ţării. În contul producţiei de energie electrică a anului trecut, compania trebuie să cumpere 16 milioane de certificate până la data de 1 aprilie 2020. A cumpărat doar patru din surse proprii, şi beneficiază de un împrumut de la stat, în valoare de 251 de milioane de euro, pentru a le cumpăra pe restul de 12 milioane.

Costul estimat de achiziţie a fost de 24 de euro pentru fiecare certificat, deci, dacă achiziţionează aceste certificate la 16 euro, face o economie importantă.