Corporatiştii cheltuie 1.200 euro anual la cel mai mare SPA din Bucureşti
Orhideea SPA din Bucureşti a înregistrat o creştere cu 20% a numărului de clienţi în acest an. În medie, la SPA-ul din Calea Plevnei merg circa 4.500 de clienţi/lună.
„Aproximativ 90% dintre clienții noștri sunt corporatiști, hăituiți de viața profesională, petrec mult timp pe scaun, nu fac mișcare zilnică. Aceștia ajung la SPA pentru a preveni posibile afecțiuni ce se pot declanșa din cauza sedentarismului”, spune Dragoș Penca, președintele fundației Orhideea Spa.
Penca mai spune că anul acesta va investi câteva sute de mii de euro în extinderea complexului SPA cu un restaurant, o saună, dar şi cu o piscină exterioară cu apă caldă, funcţională şi iarna.
Valoarea unui abonament este de 150 de euro/lună, spun reprezentanţii SPA-ului, iar cei care nu deţin un card de membru, ajung la o cheltuială anuală de 1.200 de euro. Un client fidel trece pragul SPA-ului de trei-patru ori pe săptămână şi petrece circa trei ore pe zi. Dar, sunt şi clienţi care aleg să petreacă până la şase ore la relaxare.
Orhideea SPA este cel mai mare centru din București, întins pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați, dotat cu zonă de relaxare, zonă de piscină, sauna și terapii. Proiectul a fost demarat în 2010, în urma unei investiții de 3,5 milioane de euro realizată de dezvoltatorul imobiliar Orhideea Gardens. La nivelul anului 2013, veniturile au fost de aproximativ 800.000 de euro.
Dragos Penca a fost proprietarul Paravion.ro, vândut în 2010 grupului GED. De atunci, Penca este unul dintre investitorii în afacerea cu centrul de relaxare.