Corpul de Control a descoperit prejudicii de 12,1 milioane lei aduse RA-APPS prin contracte de asociere în participaţiune
„Suma totală a prejudiciilor care rezultă din constatările echipei de control, care rezultă din încheierea contractelor de asociere în participaţiune de către RA-APPS este de minim 12.137.459 lei, fără a include valoarea lipsei de folosinţă şi profitul nerealizat”, se arată în sinteza raportului Corpului de Control.
Prin cele patru contracte, RA-APPS a pus la dispoziţia unor companii imobile cu terenul aferent, iar firmele respective trebuiau să dea Regiei o parte din profit sau să efectueze lucrări de renovare. În cele patru cazuri, companiile nu şi-au respectat angajamentele, iar Regia fie a încheiat contractele fără respectarea condiţiilor legale, fie nu a întreprins demersurile pentru recuperarea prejudiciilor.
Corpul de Control recomandă, în concluziile raportului, că este necesară efectuarea unei analize a tuturor contractelor de asociere în participaţiune aflate în derulare, încheiate de regie cu alţi operatori economici, elaborarea unei proceduri clare şi transparente de încheiere şi derulare a acestor contracte.
O altă recomandare este „reevaluarea întregii activităţi a RA-APPS şi analizarea necesităţii menţinerii obiectului de activitate al acesteia, prevăzut la art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 60/2005, cu modificările şi completările ulterioare”. În final, se cere „comunicarea raportului de control organelor abilitate, în funcţie de cele constatate de către echipa de control.
Primul contract vizat de Corpul de Control se referea la acordarea către societatea N.T. a Clubului social împreună cu vilele nr. 1, nr. 18 şi nr. 56 şi terenul aferent în suprafaţă de 10.398,90 mp din „Parcul rezidenţial Băneasa” situat în oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, evaluat la suma de 2.885.000 euro. RA-APPS urma să primească 40% din profitul realizat de utilizarea acestor spaţii în regim hotelier şi de alimentaţia publică, deşi aceste activităţi intrau şi în competenţele Regiei.
Contractul a fost încheiat în 2004, pentru o perioadă de 15 ani, dar fără respectarea normelor legale, fără ca membrii Consiliului de Administraţie să aprobe în cadrul unei şedinţe perfectarea contractului. Societatea nu şi-a respectat obligaţiile contractuale, fiind datoare Regiei, la data de 3 iunie 2016, cu peste 7 milioane de lei. Pe rolul unei instanţe se află un proces prin care Regia cere evacuarea chiriaşilor şi recuperarea sumei datorate.
Al doilea contract, din 2010, consta în acordarea către firma D.G.G. a folosinţei Vila nr. 45 şi terenul aferent în suprafaţă de 3.972 m2 din comuna Snagov, judeţul Ilfov, evaluat la suma de 300.000 euro, regia urmând să primească un procent de 68% din profitul realizat, iar aportul societăţii D.D.G. l-a constituit realizarea unor investiţii pentru Vila nr. 45 în sumă de 150.000 euro.
„Societatea D.D.G. nu a prezentat proiectul investiţiei care urma a fi realizată la Vila nr. 45 şi nu şi-a respectat integral obligaţia prevăzută în contractul de asociere în participaţiune, întrucât nu a adus în cadrul asocierii cu RA-APPS aportul în sumă de 150.000 euro la care s-a obligat”, se arată în raportul care mai spune că directorul-general de atunci al Regiei, Georgian-Gabriel Surdu nu a dispus măsurile care se impuneau pentru recuperarea daunelor.
Al treilea contract vizat de Corpul de Control a fost încheiat în 2009. „Aportul RA-APPS l-a constituit folosinţa activului Vila nr. 28 şi terenul aferent în suprafaţă de 3.918 m2 din comuna Snagov, judeţul Ilfov, evaluat la suma de 330.000 euro, regia urmând să primească un procent de 73% din profitul realizat, iar aportul societăţii A.S. l-a constituit realizarea unor investiţii pentru Vila nr. 28 în sumă de 120.000 euro, în termen de un an de la încheierea contractului”, se arată în raport.
Firma nu şi-a respectat angajamentele, iar directorul Surdu nu a dispus măsurile de recuperare a prejudiciilor. „Au rezultat indicii că reprezentanţii RA-APPS au disimulat ceea ce era, de fapt, închirierea Vilei nr. 28 din comuna Snagov, judeţul Ilfov, în baza căreia regia era obligată să încaseze, în perioada 01.01.2010 – 30.04.2016 o sumă totală de 601.450,88 EUR (64 de luni x 9.397,67 EUR), sub forma unei asocieri în participaţiune cu societatea A.S., în baza căreia regia, prin SRP „Triumf”, a încasat efectiv, în aceeaşi perioada, o sumă totală de 141.823,45 EUR (exclusiv penalităţi), cauzându-se astfel o pagubă bugetului RA-APPS în cuantum de 459.627,43 EUR, reprezentând diferenţa dintre suma pe care regia era obligată să o încaseze, potrivit dispoziţiilor legale”, a descoperit Corpul de Control.
Şi în cazul celui de-al patrulea contract este vorba de o închiriere mascată, a Vilei nr. 12A şi terenului aferent în suprafaţă de 5.019 m2 din comuna Snagov. „Reprezentanţii RA-APPS au disimulat închirierea Vilei nr. 12A din comuna Snagov, judeţul Ilfov, în baza căreia RA-APPS era obligată să încaseze, în perioada 06.04.2010 – 06.04.2015, o sumă totală de 711.337,80 euro (60 de luni x 11.855,63 euro/lună), sub forma prelungirii duratei asocierii în participaţiune cu societatea L.A. S.R.L. (ulterior, societatea R.L.G S.R.L.), în baza căreia regia, prin SRP «Triumf», a încasat efectiv, în aceeaşi perioadă, o sumă totală de 126.123,21 euro (exclusiv penalităţi), cauzându-se astfel o pagubă bugetului RAAPPS în cuantum de 585.214,59 euro”, a constatat Corpul de Control.