Corpul de control al ministrului Economiei a constatat nereguli grave în gestionarea activităţii minei Băiţa

Economica.net
26 08. 2015
mineri_38049900_38618800

În baza raportului întocmit de corpul de control au fost sesizate organele judiciare competente, precizează reprezentanţii MECT.

Societatea Comercială Băiţa SA este deţinută în proporţie de 100% de statul român, prin Ministerul Economiei, şi deţine licenţă de exploatare pentru toate resursele din perimetrul minier. SC Băiţa poate încheia, împreună cu o altă companie, un contract de asociere la licenţa de exploatare, însă respectând condiţiile prevăzute de lege. În cazul solicitării făcute de compania African Consolidated Resources SRL de a se asocia la licenţă, aceste condiţii nu sunt îndeplinite, având în vedere faptul că SC Mineral Mining SA, firmă preluată de African Consolidated Resources SRL, are datorii la SC Băiţa SA. Mai mult, documente necesare care să ateste capacitatea tehnică şi capacitatea financiară nu au fost prezentate, firma SC Mineral Mining SA fiind în faliment, după cum afirmă reprezentanţii MECT.

‘Acordarea unei licenţe de exploatare minieră nu intră în atribuţiile Ministerului Economiei, ci în competenţele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, autoritate care se află în subordinea Secretariatului General al Guvernului României’, spun reprezentanţii ministerului.

25 de mineri din Băiţa s-au blocat miercuri în subteran, ei solicitând să lucreze în continuare la exploatarea calcarului. Prefectul judeţului Bihor, Claudiu Pop, a declarat că firma privată care deţine mina încearcă să obţină licenţa de exploatare.

Potrivit prefectului, din declaraţiile reprezentanţilor ANRM rezultă că societatea a exploatat ilegal calcarul, neavând licenţa de exploatare din galerii.