Corpul de control al premierului, acuzaţii grave la adresa RA-APPS

Economica.net
01 06. 2016
big_001_palatul_victoria_23067100_67138400_69297800

‘De astăzi renunţ la autoturismul de serviciu şi voi merge la birou şi de la birou cu Uber, metrou sau bicicletă. Veţi vedea în curând, în urma raportului de control la Sucursala transporturi auto a RA-APPS, cea care pune la dispoziţie autoturisme pentru Guvern, la preţuri foarte mari şi fără licitaţie, ce m-a determinat să fac asta’, a scris Valentin Mircea, miercuri, pe contul său de Facebook.

Şeful Corpului de control al prim-ministrului a mai spus că ‘moda 1 demnitar = 1 maşină de serviciu’ drenează sume imense de bani de la buget.

‘Moda 1 demnitar = 1 maşină de serviciu, cu tot cu şofer, drenează sume imense din banii de la buget în fiecare lună. Sunt instituţii care nu au hârtie pentru imprimantă, dar au o mulţime de şefi şi şefuleţi care nu renunţă la auto de serviciu, care este considerată un adevărat drept, iar renunţarea la aceasta este un tabu. Măcar în mediul privat, punerea la dispoziţie a unui autoturism poate fi supusă impozitării, dacă persoana îl foloseşte pentru transportul spre birou şi spre casă’, a mai afirmat Valentin Mircea.