COS Târgovişte şi-a redus pierderile la 20,5 milioane lei, în primele nouă luni

Combinatul de oţeluri speciale COS Târgovişte (COS), fostul Mechel Târgovişte, a înregistrat în perioada ianuarie-septembrie pierderi mai mici de 3,8 ori, de 20,5 milioane de lei (4,6 milioane euro), faţă de rezultatul negativ de 78 milioane de lei din perioada similară a anului trecut.
Economica.net - joi, 14 nov. 2013, 19:44
COS Târgovişte şi-a redus pierderile la 20,5 milioane lei, în primele nouă luni

În intervalul analizat compania, aflată în insolvenţă, a raportat o cifră de afaceri de 294,4 milioane de lei (66,7 milioane euro), de 2,6 ori mai mică comparativ cu 773,2 milioane de lei în primele nouă luni din 2012, reiese dintr-un raport al companiei transmis joi Bursei de Valori Bucureşti.

Mechel Târgovişte a făcut parte din grupul rus Mechel, care a anunţat în februarie că a vândut activele din România către firma Invest Nikarom, deţinută de Viktor Chumakov şi Svetlana Chumakova Svetlana, ambii cu cetăţenie rusă.

Tranzacţia, pentru suma simbolică de 230 de lei, a vizat transferul Mechel Câmpia Turzii, Ductil Steel Oţelu Roşu, Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Reparaţii Târgovişte.

Mazur Investments din Cipru deţine 86,6% din capitalul COS Târgovişte. Un pachet de 8,92% aparţine SIF Oltenia, 0,42% este deţinut de persoane fizice, iar statul român, prin AAAS are o deţinere de 4,04%.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...