Cosma, MTI: Lucrările la tronsonul Balş-Slatina au ajuns la un stadiu de realizare de 87%

13 08. 2021
Autostrada Sebes Turda

„Am fost pe şantierul drumului expres Craiova-Piteşti, ca să mă asigur că cel mai avansat tronson al proiectului, cel dintre Balş şi Slatina, decurge conform graficului. Pe sectorul de 40 de km, ajuns la stadiul fizic de 87%, constructorul român munceşte cu 1.700 de oameni în fiecare colţ al şantierului (…) Mobilizarea rămâne excelentă aici, aşa că promisiunea constructorului că va termina lucrarea anul acesta rămâne în picioare şi astfel vor dispărea ambuteiajele din zona Balş-Slatina”, a scris Cosma pe pagina sa de Facebook.

El a menţionat că în prezent se lucrează la podul peste Olt de la Slatina, cu o lungime de 1,7 km, unde peste 200 de muncitori armează şi betonează placa podului, montează grinda parapet şi execută hidroizolaţia, se montează tablierul metalic al podului peste Olteţ de la Balş, se asfaltează „la foc automat” (2.000-3.000 de tone zilnic), fiind aşternute primele 2 straturi pe circa 30 de km din tronson, se avansează consistent la sistemul de scurgere a apelor (2-3 km de şanţuri betonate zilnic), la spaţiile de servicii, dar şi la cele patru noduri rutiere de la Balş, Piatra Olt şi Slatina şi se apropie de finalizarea lucrările de săpătură şi umplutură.

Construcţia tronsonului 2 Balş – Slatina (km 17+700 – 57+550) din cadrul Drumului expres Craiova – Piteşti este realizată de Asocierea SA & PE Construct SRL – SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL – SC Consitrans SRL, iar valoarea contractului se ridică la 1,454 miliarde lei, fără TVA.