Cosmopolis va ajunge, în 2020, la 4.100 de locuinţe şi 10.000 de locuitori

Cosmopolis, cel mai amplu proiect rezidențial din România, va ajunge la finalul acestui an la peste 4.100 de locuințe finalizate și o comunitate de peste 10.000 de locuitori, în urma unor investiții cumulate de peste 350 de milioane de euro, una dintre cele mai mari realizate într-un proiect imobiliar din România.
Economica.net - mar, 21 ian. 2020, 11:55
Cosmopolis va ajunge, în 2020, la 4.100 de locuinţe şi 10.000 de locuitori

Opus va investi peste 22 de milioane de euro în 2020 în continuarea dezvoltării Cosmopolis. Astfel, aproximativ 500 de noi apartamente și vile sunt programate spre livrare în acest an.

Adițional noilor apartamente și vile, în 2020 vor fi finalizate o serie întreagă de noi facilități. Astfel, în luna martie va fi finalizată construcția clădirii în care va funcționa școala primară de stat, prima de acest fel dintr-un proiect rezidențial local. Clădirea va fi donată către autorități, aceasta putând fi extinsă în viitor în funcție de necesități datorită specificului său modular.

De asemenea. în 2020 va fi inaugurat și al doilea drum de ieșire din proiect înspre localitatea Tunari. Nu în ultimul rând, vor fi dezvoltate noi drumuri în cadrul proiectului precum și șapte noi piscine. În plus, o altă facilitate importantă din cadrul Cosmopolis, primul strip mall deschis într-un proiect rezidențial local, a atins un grad de ocupare de 100% – peste 4.000 de metri pătrați de suprafață comercială, în care sunt deschise un supermarket, cafenele, cofetării, restaurante, pub, fast-food, brutărie, spații de servicii, magazine de produse tradiționale, clinică veterinară și mai multe saloane de înfrumusețare.

Vânzările în cadrul Cosmopolis au înregistrat în 2019 o majorare de 18% comparativ cu anul anterior, ajungând astfel la 550 de tranzacții.

„Rezultatele înregistrate în 2019 sunt foarte bune, mai ales dacă ținem cont de începutul de an anevoios, cu plafonarea gradului de îndatorare și majorarea dobânzilor. 2020 a debutat într-un climat general mult mai pozitiv comparativ cu 2019 și estimăm că vom înregistra și în acest an un rezultat excelent”, spune Gabriel Voicu, director de vânzări SVN Romania și project manager Cosmopolis. 

În cadrul Cosmopolis sunt disponibile la vânzare peste 30 de tipuri de unități rezidențiale, de la studiouri duble, cu două camere și o suprafață construită de 52 de metri pătrați, la un preț de 48.110 de euro + 5% TVA, și vile cu prețuri începând de la 95.000 de euro + TVA. 

Te-ar mai putea interesa și
Elon Musk afirmă că Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului Reform UK
Elon Musk afirmă că Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului Reform UK
Miliardarul american Elon Musk a declarat duminică că deputatul britanic Nigel Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului de extremă dreapta Reform UK, la doar câteva......
Nicuşor Dan: Călin Georgescu are o şansă la CEDO
Nicuşor Dan: Călin Georgescu are o şansă la CEDO
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu ...
Circulația turistică a românilor către Bulgaria și Grecia va crește cu 40% în 2025, datorită intrării în spațiul Schengen terestru – touroperator
Circulația turistică a românilor către Bulgaria și Grecia va crește cu 40% în 2025, datorită intrării în spațiul ...
Datorită intrării României în spațiul Schengen terestru, touroperatorul IRI Travel anticipează o creștere de 40% a ...
Ţările de Jos: Ninsorile perturbă traficul rutier şi aerian
Ţările de Jos: Ninsorile perturbă traficul rutier şi aerian
Ninsorile care au afectat duminică regiuni extinse din Ţările de Jos au provocat perturbări în transporturi, inclusiv ...