Costel Alexe: Producătorii care-și desfășoară activitatea în arii protejate vor avea acces la o linie de finanțare de 200 de milioane de euro

Economica.net
06 07. 2020
costel_alexe_6858957676_68237000

El a precizat că legea ariilor protejate instituie pentru aceştia o serie de restricţii precum cele privind transportul sau distribuţia şi de aceea guvernul vrea să-i sprijine financiar, pe această sesiune de proiecte, pe toţi aceşti producători.

Conform ministrului Mediului, valoarea maximă a proiectelor care vor fi finanţate prin acest program este de 200.000 de euro.

Alexe a menţionat că, din septembrie, toţi producătorii vor fi promovaţi de Ministerul Mediului pe o platformă online.

Costel Alexe a avut, luni, la Braşov, o întâlnire cu producătorii locali din judeţ, pe tema procedurii de obţinere a mărcii înregistrate „Produs în arie naturală protejată”, care a fost lansată la începutul lunii iunie.

De asemenea, ministrul Mediului a luat parte la o întâlnire de lucru privind elaborarea Strategiei naţionale forestiere, la care au participat, alături de reprezentanţii guvernului, silvicultori, specialişti de la Facultăţile de Silvicultură din Braşov şi Suceava, precum şi cei ai asociaţiei proprietarilor de păduri.

Ministrul a susţinut că, în ultimii 20 de ani, România nu a avut o strategie coerentă în silvicultură, deşi „nu duce lipsă de specialişti în domeniu”.

„De aceea ne-am propus ca această strategie (…) să reflecte noile cerinţe ale Comisiei Europene, dar şi să fie în acord cu principiile şi valorile noastre”, a afirmat Alexe, menţionând că, recent, prestigioasa revistă „Nature” a prezentat o analiză în care au fost incluse 26 de state europene, dintre care opt care exploatează masiv pădurile şi taie pe suprafeţe mari, România neaflându-se printre acestea din urmă.