Costescu despre Tarom: Tratarea necorespunzătoare a pasagerilor riscă să afecteze imaginea companiei
Reacţia ministrului vine după ce compania Tarom a fost afectată, miercuri, de două incidente separate. În cursul după amiezii, câteva sute de tehnicieni ai companiei, care lucrează în hangarul deţinut de compania de stat în zona Cargo a aeroportului Otopeni şi se ocupă cu mentenanţa aeronavelor, au organizat un protest spontan.
Motivele protestului au fost trimiterea unui avion pentru revizie în Bacău – reducând, astfel, activitatea tehnicienilor Tarom – şi neplata unor ore suplimentare, potrivit liderului Sindicatului Tehnic Tarom, Aurel Curdov.
„După acţiunea de protest a salariaţilor Tarom din cadrul Direcţiei Tehnice, desfăşurată pe parcursul zilei de astăzi, 16 martie, solicit atât angajaţilor companiei, cât şi managementului executiv să îşi desfăşoare activitatea în condiţii normale, fără a periclita regularitatea zborurilor şi siguranţa pasagerilor”, a declarat Costescu, citat într-un comunicat transmis de Ministerul Transporturilor.
Al doilea incident a avut loc la Budapesta, unde o aeronavă Tarom în care se afla preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a decolat de pe aeroport şi urma să ajungă la Bucureşti. Avionul a avut probleme la scurt timp după decolare, când cabina de pasageri s-a umplut de fum, şi a aterizat de urgenţă, cu un singur motor.
„Întârzierile repetate ale curselor Tarom, tratarea necorespunzătoare a pasagerilor şi comunicarea defectuoasă a managementului cu angajaţii riscă să afecteze imaginea companiei”, a avertizat ministrul.
„Toate acestea, coroborate cu incidentul în care a fost implicată aeronava Tarom la Budapesta, mă determină să solicit Autorităţii Aeronautice Civile din România, conform competenţelor instituţiei, să finalizeze mâine, 17 martie 2016, investigaţia de la Tarom”, a mai spus Costescu.
Ministrul „recomandă” întrunirea de urgenţă a consiliului de administraţie al Tarom, „care să ia act de concluziile raportului, de situaţia generală creată în companie şi să acţioneze conform atribuţiilor legale”.
Anterior, la finalul şedinţei de guvern de miercuri, Dan Costescu a anunţat că că în următoarele săptămâni vor avea loc unele schimbări la Tarom, fără să dea detalii.
Compania Tarom a fost înfiinţată în 1954 şi este controlată de Ministerul Transporturilor. Compania aeriană operează peste 50 de destinaţii proprii şi deservite de parteneri. Flota Tarom cuprinde 24 aeronave Airbus, Boeing şi ATR.