Costescu: Execuţia bugetară pentru investiţiile din transporturi este cu 46% mai mare decât în 2015

Economica.net
22 06. 2016
costescu_55489500

‘Avem datele, (…) este o diferenţă între execuţia fizică şi cea financiară, există o perioadă de decalaj de aproape două luni. (…) Scoatem acum o nouă ordonanţă de accelerare pentru problemele financiare, cum am avut în primăvară Ordonanţa pentru probleme de avize. În acest moment, execuţia din anul 2016 este cu 46% mai mare decât cea din anul trecut. Asta înseamnă că faţă de suma pe care am cheltuit-o în acest moment, care este de opt sute şi ceva de milioane, mai avem încă o rezervă de aproape 400 de milioane care se află în (…) certificate intermediare de plată şi facturi. Toate acestea sunt 400 de milioane care, adunate cu celelalte, fac cu 46% mai mult decât aceeaşi perioadă a anului trecut’, a afirmat Costescu, întrebat cu privire la execuţia bugetară pentru investiţiile din transporturi şi companiile din subordine.

Ministrul Transporturilor a mai spus că speră ca execuţia bugetară să fie de 100% în decembrie. ‘De acum începe vara, iar şantierele au început să producă şi mai mult. Mă aştept ca această diferenţă să crească. În condiţiile menţinerii acestui trend, vom fi undeva la 100% la execuţia bugetului în decembrie. Sper să reuşim să menţinem acest trend’, a adăugat Costescu.