El a explicat că a discutat acest subiect cu ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, în cadrul întrevederii pe care aceasta a avut-o miercuri cu reprezentanţii BNS.
„I-am adus la cunoştinţă doamnei ministru vestea că pe 4 februarie Curtea Constituţională va judeca constituţionalitatea OUG 79. Ca urmare a demersurilor întreprinse de noi, care am reuşit să ducem acolo un număr important de dosare, prin instanţe de judecată, întrucât Avocaţii Poporului nu au dorit să dea curs solicitării noastre, că s-au numit Victor Ciorbea sau Renate Weber, am fost la amândoi cu solicitări scrise, cu justificări, nu au vrut să sesizeze Curtea. Şi atunci am recurs din 2018, imediat după apariţia ordonanţei 79, am dat drumul la procese în instanţă, avem şi cazuri individuale şi cazuri colective de lucrători afectaţi de consecinţele ordonanţei 79, şi am ajuns, începând din noiembrie 2018, cu dosare la Curtea Constituţională, unde sunt 19 dosare. Noi am avut şi în decembrie acel protest, la CCR, am stat la intrarea CCR, şi în urma unei corespondenţe pe care am purtat-o cu preşedintele Curţii, domnul Dorneanu, cu preşedintele României, cu Guvernul, Camera, Senatul, în sfârşit judecătorii Curţii ne-au comunicat, am aflat ieri, că pe 4 februarie se va judeca constituţionalitatea (OUG 79, n.r.)”, a afirmat Dumitru Costin.
În cazul în care CCR va decide constituţionalitatea ordonanţei, Blocul Naţional Sindical va cere reformarea din temelii a sistemului public de pensii, a precizat liderul de sindicat.
„În momentul în care se va clarifica cât de constituţională a fost Ordonanţa 79, acela va fi un moment extrem de important pentru prezentul şi mai ales viitorul sistemului de securitate socială, pentru că în situaţia în care Curtea va declara constituţional acel document şi (OUG 79, n.r.) va rămâne exact aşa, va putea să fie transformată în lege, din acel moment dispar principiile în construcţia sistemului public de pensii. Şi atunci BNS va fi prima organizaţie care va cere public reformarea din temelii a acestui sistem de pensii, care nu-şi mai are noima, având în vedere că angajatorii, mediul de afaceri, nu mai cofinanţează sistemul, majoritatea răspunderii o poartă salariaţii, de fapt o parte din salariaţi cu pensionarii, statul cofinanţând, într-un procent care încalcă Carta Socială Europeană revizuită, care e un tratat european care e lege pentru România şi bate orice normă juridică naţională, pentru că statul în situaţia aceasta ar trebui să contribuie cu cel puţin 50,001%, pentru că salariaţii, conform acestui tratat, nu trebuie să contribuie la finanţarea sistemului de securitate socială cu mai mult de 50%”, a afirmat Dumitru Costin.
Preşedintele BNS a apreciat că în cazul constatării constituţionalităţii Ordonanţei 79, ar fi normal ca actualul mecanism public al pensiilor publice să fie dizolvat.
„Având în vedere că astăzi discutăm de un raport de 80% la 20% în favoarea salariaţilor, de fapt în defavoarea salariaţilor, normal ar fi să se dizolve actualul mecanism public al pensiilor, să fie preluate în plată de la Bugetul de stat toate drepturile de pensii ale celor aflaţi în pensie, toţi ceilalţi care sunt lucrători activi, printr-o modificare legislativă, să îşi constituie cont individual de pensii, în contul individual de pensii statul să pună toţi banii cu care individul a contribuit de la intrarea în piaţa muncii până în prezent, şi fiecare cetăţean să aibă dreptul să dea în administrare contul său individual de pensii, că va face statul, Casa de Pensii şi va deveni un administrator de pensii şi eu să vreau să dau banii mei în administrare la stat, sau că vreau să-i dau la administrator privat, va fi opţiunea individului. Vom cere desfiinţarea sistemului public de pensii şi înlocuirea lui cu un sistem de conturi individuale de pensii”, a menţionat Dumitru Costin.
Liderul de sindicat a apreciat că situaţia normală ar fi aceea în care contribuţiile angajaţilor la sistemul de asigurări sociale ar fi de sub 50%.
„În momentul în care totul e constituţional, adică România face un balet şi zice că în România mediul de business nu mai contribuie la sistemul public de pensii, şi se păstrează procentul acesta, din acel moment dispare filozofia de construcţie (a sistemului de pensii, n.r.). Dacă (Guvernul, n.r.) va zice că păstrează mecanismul, dar contribuie cu 50% de la Bugetul de Stat, şi salariaţii scad la 49,99%, atunci e în regulă”, a opinat Dumitru Costin.
Preşedintele BNS a arătat că un număr de 19 judecători din România au opinat deja că OUG 79 nu este constituţională.
„Noi avem o altă opinie, şi nu numai noi, ci 19 judecători din România, din diverse instanţe, care au hotărât să strămute dosarele la Curte, au avut aceeaşi opinie ca şi noi, pentru că sunt obligaţi prin lege în momentul în care mută un dosar la Curte să îşi justifice şi să îşi transmită punctul de vedere ca judecător, de ce duci dosarul, care sunt elementele pe care le consideri neconstituţionale. Deci, pe lângă noi, mai sunt 19 judecători din România care consideră Ordonanţa ca nefiind constituţională”, a încheiat Dumitru Costin.