Costin, BNS: Guvernul are o problemă majoră pe piaţa muncii şi intervine nejustificat

Economica.net
22 10. 2018
dumitru_costin3_95627900

El s-a referit la intenţia Executivului de a introduce un salariu minim pentru cei cu studii superioare sau pentru cei cu minimum 15 ani vechime în muncă.

„În ultimii ani, foarte mulţi angajatori se folosesc de prevederile Codului muncii şi utilizează salariul minim pentru a-şi plăti angajaţii, dar apoi completează cu alte venituri, pentru a nu mai plăti taxe şi impozite. Nimeni nu ştie care este amploarea acestui fenomen, pentru că ar trebui să se facă o cercetare amplă pentru asta. Măsura propusă de Guvern este menită să contracareze acest fenomen, însă nu Guvernul trebuie să impună acest lucru, ci ar trebui să repună în vigoare mecanismul negocierii colective, care devine obligatoriu în orice economie”, a spus Costin.

Potrivit acestuia, propunerile sunt binevenite pentru salariaţi, dar devastatoare pentru angajatori.

„Nu este firesc însă ca ele să fie impuse de către Guvern. Urmează să ne trezim cu mercuriale pe tema preţurilor, iar statul să controleze tot, cum era pe vremuri”, a arătat liderul sindical.

În ceea ce priveşte propunerea de majorare de la 1 noiembrie a salariului minim, Costin a arăta că acest lucru va însemna o creştere semnificativă a veniturilor la bugetul de stat şi la cel al asigurărilor sociale.

„Noi avem o pondere uriaşă a angajaţilor plătiţi cu salariul minim. O astfel de măsură va duce şi la creşterea salariului brut şi se va traduce într-o mică creştere şi a salariului net”, a continuat şeful BNS.

Totodată, referitor la propunerea de îngheţare a salariilor pentru anul viitor, Costin a arătat că a fost un scenariu de calcul, iar Ministerul Muncii a insistat că nu se va întâmpla aşa ceva.

„Dacă această teză cu îngheţarea e validă, ar trebui să vedem acest lucru într-un proiect de ordonanţă de urgenţă. Însă declaraţiile pe această temă s-au schimbat în câteva ore”, a mai spus Costin.

Anul viitor ar urma să primească majorări salariale circa 700.000 – 800.000 de salariaţi din toate categoriile, mai puţin medicii şi asistenţii medicali. Majorarea ar urma să fie în cuantum de 25% din diferenţa dintre salariul actual şi cel din 2022, conform grilei din Legea salarizării unice.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, sâmbătă, că documentul privind o posibilă îngheţare a salariilor bugetarilor, reprezintă un document de lucru, o posibilă variantă, dar există totodată şi o propunere de aplicare a legii salarizării până în 2020, în loc de 2022.

„În câteva săptămâni noi intrăm în Guvern cu proiectul de buget pe 2019, document în cadrul căruia vom regăsi varianta finală. Este o discuţie, un scenariu propus de Ministerul de Finanţe, pe baza unor calcule, şi chiar o propunere de aplicare a legii salarizării nu până în 2022, ci chiar până în 2020, tocmai pentru a arăta foarte clar că suntem foarte siguri de ceea ce facem, că nu aplicăm măsuri dincolo de mandatul acestui Guvern, adică 2020. Şi, mai mult, trebuie să subliniez încă o dată că Guvernul PSD-ALDE a promis şi a aplicat ceea ce a promis. Nu a tăiat din veniturile românilor”, a spus ministrul Finanţelor.

Tot sâmbătă, Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, a scris pe pagina de Facebook că Legea salarizării nu va fi modificată.

„Legea salarizării se va aplica aşa cum a fost ea adoptată de Parlament, chiar dacă lunile acestea a mai existat un scenariu, şi anume să se aplice direct grila din 2022 în 2020, aşa cum au solicitat, în mod repetat, mai multe federaţii sindicale. Considerăm însă că legea trebuie aplicată aşa cum a fost adoptată de Parlament şi cum este în vigoare, cu aplicare etapizată până în 2022 şi creştere anuală cu 25 la sută din diferenţa până la grila din 2022. Mai mult, după analiza datelor transmise de Comisia de Prognoză, MMJS lucrează la creşterea salariului minim pe economie încă de la finalul acestui an şi la diferenţierea salariului minim în funcţie de studii sau vechimea de peste 15 ani”, a spus Vasilescu.

Precizările de sâmbătă ale celor doi miniştri au venit după ce senatorul PNL Florin Cîţu anunţa, pe pagina de socializare, că Executivul introduce măsuri de austeritate din 2019, precum îngheţarea salariilor din 2019, conform unui document transmis Comisiei Europene.