Costin (BNS): Nu văd nicio soluţie pentru deblocarea programelor europene

Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a arătat, joi, că există erori mari de management în ceea ce priveşte programele derulate cu fonduri europene iar singurul care va plăti toate aceste erori este Guvernul rezultat după alegerile din luna decembrie a acestui an.
Economica.net - joi, 25 oct. 2012, 12:42
Costin (BNS): Nu văd nicio soluţie pentru deblocarea programelor europene

‘România a avut parte de o succesiune de guvernări, una a cabinetelor Boc şi Ungureanu – care a distrus aceste programe, iar alta a cabinetului Ponta – care nu a reuşit să rezolve problemele existente. De aceea, nu văd nicio soluţie pentru deblocarea programelor europene în următoarele două luni de zile, guvernul care va veni la conducere după alegerile din decembrie urmând să fie singurul care va plăti toate poliţele. De fapt, cred că măsura de presuspendare a programelor europene reprezintă o sancţiune aplicată României pentru haosul politic care a caracterizat vara acestui an’, a spus Dumitru Costin pentru AGERPRES.

Acesta a precizat, totodată, că la nivelul managementului programelor europene nu există oameni bine pregătiţi, care să înţeleagă rolul acestor proiecte.
‘În procesul de implementare, România a utilizat angajaţi ai firmelor din Uniunea Europeană, în loc să-şi pregătească proprii specialişti şi să-i folosească apoi la nivelul tuturor programelor. Suntem într-un cerc vicios şi e păcat ca aceste programe să eşueze, deoarece nu clasa politică este cea care va avea cel mai mult de pierdut, ci populaţia, prin pierderea unor locuri de muncă’, a afirmat preşedintele BNS.

Serviciile Comisiei Europene (CE) au informat joi dimineaţă autorităţile române, printr-o scrisoare, că au decis să ‘presuspende’ cea mai mare parte din trei programe cofinanţate prin fondurile structurale ale UE, informează un comunicat al CE.

Acest fapt survine ca urmare a unor deficienţe grave din cadrul sistemului de gestionare şi control al programelor ‘Transport’, ‘Regional’ şi ‘Creşterea competitivităţii economice’. Problemele sunt legate de domeniul achiziţiilor publice, al bunei gestiuni financiare, precum şi de prevenirea şi detectarea fraudei şi a conflictelor de interese.

De asemenea, pentru a proteja bugetul UE, au fost propuse corecţii financiare pentru aceste trei programe şi pentru programul ‘Mediu’. Acestea ar acoperi între 10 şi 25% din plăţi. Dar aceşti bani nu ar trebui pierduţi, apreciază executivul comunitar, iar dacă România acceptă corecţiile, sumele în cauză ar putea fi utilizate pentru alte proiecte – corect implementate – din cadrul aceluiaşi program.

Măsurile adoptate joi fac parte dintr-o procedură reglementată de protejare a intereselor financiare ale UE şi a modalităţilor de utilizare a banilor contribuabililor şi Comisia aplică aceleaşi norme şi standarde pentru toate statele membre.

Te-ar mai putea interesa și
Începe construcția hotelului cu camere care se rotesc după soare. Investiția în prima fază este de trei milioane de euro
Începe construcția hotelului cu camere care se rotesc după soare. Investiția în prima fază este de trei milioane de euro
Primul landscape hotel din Europa care va avea camere rotative urmează să fie construit la Sadu, județul Sibiu. Lucrările de construcție vor fi demarate într-o lună, două, spune Ruben Perju,......
Danemarca nu apreciază  tonul folosit de JD Vance
Danemarca nu apreciază tonul folosit de JD Vance
Danemarca nu apreciază tonul folosit de vicepreședintele SUA JD Vance, care a criticat dur presupusa inacțiune a Danemarcei ...
Zeci de mii de oameni vor protesta și azi, la Istanbul, împotriva închiderii primarului Ekrem Imamoglu
Zeci de mii de oameni vor protesta și azi, la Istanbul, împotriva închiderii primarului Ekrem Imamoglu
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Istanbul pentru a protesta împotriva închiderii primarului Ekrem Imamoglu, ...
80 de trenuri afectate de trecerea la ora de vară
80 de trenuri afectate de trecerea la ora de vară
Un număr de 80 de trenuri vor fi afectate de trecerea României la ora oficială de vară, în noaptea de sâmbătă spre ...