Costin Tudor, numit în funcţia de director general provizoriu al Companiei Naţionale ‘Poşta Română’
‘În decursul zilei de astăzi, 2 aprilie a.c., a avut loc şedinţa Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Poşta Română S. A. în care s-a hotărât numirea ca director general provizoriu a domnului Costin Tudor. Această decizie a fost luată prin votul unanim al membrilor Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Poşta Română S.A.’, se arată în informarea ministerului de resort.
Până la acest moment, Ovidiu Ioan Secară, director general adjunct la Poşta Română, a deţinut şefia companiei, după demisia Elenei Petraşcu din funcţia de director general, anunţată în data de 15 februarie 2018.
Poşta Română, companie naţională înfiinţată conform Legii 31/1990, şi nu o instituţie publică, este deţinută de statul român, prin Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională (MCSI), în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%.
Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România.
La ora actuală, peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie