Costul orar al forţei de muncă în formă ajustată, mai mare cu 5,22%, în T3 2014, faţă de T3 2013

Costul orar al forţei de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat, în trimestrul III din 2014, o rată de creştere de 2,22% faţă de trimestrul precedent şi de 5,22% raportat la acelaşi trimestru al anului anterior, potrivit datelor publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - J, 04 dec. 2014, 09:28
Costul orar al forţei de muncă în formă ajustată, mai mare cu 5,22%, în T3 2014, faţă de T3 2013

În formă brută (neajustată), comparativ cu aceleaşi perioade de comparaţie, variaţia costului orar al forţei de muncă a diferit nesemnificativ faţă de forma ajustată (2,13%, respectiv 5,25%), scrie Agerpres.

Faţă de trimestrul II 2014, costul orar al forţei de muncă a crescut în majoritatea activităţilor economice. Cele mai semnificative creşteri s-au înregistrat în învăţământ (13,07%), ca urmare a diminuării timpului efectiv lucrat faţă de trimestrul precedent datorită vacanţei şcolare (fenomen caracteristic acestei activităţi în trimestrul al III-lea al fiecărui an), administraţie publică (5,77%), alte activităţi de servicii (3,97%) şi industria extractivă (3,95%).

Scăderi ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au înregistrat doar în intermedieri financiare şi asigurări (cu 5,73%), tranzacţii imobiliare (cu 3,08%), transport şi depozitare (cu 1,22%) şi comerţ (cu 0,71%).

În trimestrul III 2014, creşterea faţă de trimestrul anterior (pentru indicii în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a componentei privind cheltuielile directe (salariale) cu forţa de muncă a fost de 2,22%, iar pentru cea privind cheltuielile indirecte (non-salariale) de 2,19%. Creşterile înregistrate de cele două componente – pentru indicii în formă brută (neajustată) – au fost de 2,13%, respectiv 2,10%.

Raportat la trimestrul similar din 2013, în trimestrul III 2014, pe principalele activităţi economice, cele mai mari creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) se observă în alte activităţi de servicii (16,80%), hoteluri şi restaurante (14,67%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (14,11%) şi industria extractivă (11,24%).

Scăderi s-au înregistrat doar în tranzacţii imobiliare – cu 7,27%, şi în învăţământ – cu 0,52%.

Creşterea faţă de acelaşi trimestru al anului precedent – indici în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare – pentru componenta privind cheltuielile directe (salariale) cu forţa de muncă a fost de 5,22%, iar pentru indicii în formă brută (neajustată) de 5,25%. Componenta privind cheltuielile indirecte (non-salariale) a înregistrat creşteri similare (5,24%, respectiv 5,27%).

Te-ar mai putea interesa și
Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor, spune că operatorii cu camioane supraîncărcate vor fi sancționați
Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor, spune că operatorii cu camioane supraîncărcate vor fi sancționați
Operatorii economici care au camioanele supraîncărcate vor fi sancționați, a atenționat, luni, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban. ...
Digitalizarea nu contribuie la creșterea profitabilității companiilor din industria auto, dar ajută la îmbunătățirea eficienței – studiu
Digitalizarea nu contribuie la creșterea profitabilității companiilor din industria auto, dar ajută la îmbunătățirea ...
Un studiu finanțat de Uniunea Europeană prin PNRR și realizat de cercetătorii FSEGA din cadrul Universității Babeș-Bolyai ...
Franța, Germania și Regatul Unit, alături de SUA și Argentina, încearcă să-l protejeze pe Rafael Grossi, șeful AIEA, amenințat de iranieni
Franța, Germania și Regatul Unit, alături de SUA și Argentina, încearcă să-l protejeze pe Rafael Grossi, șeful AIEA, ...
Trei țări europene - Franța, Germania și Regatul Unit, SUA și Argentina, țara natală a directorului general al Agenției ...
Lavrov spune că nu Rusia va colapsa efect al investițiilor sale în armată, ci NATO
Lavrov spune că nu Rusia va colapsa efect al investițiilor sale în armată, ci NATO
Șeful diplomației ruse Serghei Lavrov a declarat luni că Moscova plănuiește să reducă din cheltuielile sale pentru ...