Costurile cu locuinţa au reprezentat un sfert din cheltuielile gospodăriilor din UE, în 2021 – date Eurostat

04 01. 2023
calcul 5575767675

Pe locul trei se află transporturile, care au reprezentat 12,1% din totalul cheltuielilor în 2021, un avans de 0,5 pp faţă de 2020. Creşterea este legată de retragerea măsurilor impuse în timpul pandemiei, care au afectat mobilitatea în blocul comunitar, scrie Agerpres.

Aceeaşi tendinţă a fost observată şi la categoriile „Recreaţie şi cultură”, „Restaurante şi hoteluri”, „Sănătate”, „Îmbrăcăminte şi încălţăminte”, ponderea cheltuielilor lor totale a urcat la 8%, 6,6%, 4,7% şi 4,2% în 2021 (faţă de 7,8%, 6%, 4,6% şi 4,1% în 2020).

Ponderea costurilor la mobilier şi echipamente de uz casnic, precum şi la educaţie a fost stabilă, reprezentând 6% şi, respectiv, 0,9% din totalul cheltuielilor, similară cu nivelul din 2020.

Ponderea cheltuielilor totale la băuturi alcoolice, tutun şi narcotice şi diverse bunuri şi servicii a înregistrat un declin de 0,2 puncte procentuale (pp) la ambele categorii, în timp ce scăderea pe segmentul comunicaţii a fost de 0,1 pp.

Situaţia este diferită în România. În 2021, alimentele şi băuturile nealcoolice au reprezentat 25,2% din totalul cheltuielilor în 2021, iar locuinţa, apa, electricitatea, gazele naturale şi alţi combustibili – 18,1% – din cheltuielile totale. Urmează transporturile, care au reprezentat 12,2% din totalul cheltuielilor în 2021, mobilier şi echipamente de uz casnic – 7,2% din total, îmbrăcăminte şi încălţăminte şi recreaţie şi cultură – ambele cu 6,7% din total, băuturi alcoolice şi tutun – 5,5% din total, sănătate – 5,2% din total, restaurante şi hoteluri – 4,5% din total, diverse bunuri şi servicii” – 4,2% din total, comunicaţii – 3,3% din total şi educaţie – 1,1% din total.