Costurile de mediu ale Petrom au depășit 200 mil. euro în 2018, creștere de 11%

28 07. 2019
opec_oil_11262000

Costurile totale de mediu ale Petrom, cea mai mare companie petrolieră din România și singurul producător de petrol și gaze al țării, s-au ridicat anul trecut la circa 200 de milioane de euro, în creștere cu 11,7% față de nivelul consemnat în 2017, potrivit datelor publicate în Raportul de sustenabilitate al companiei pentru 2018, publicat recent.

“În 2018, costurile noastre totale de mediu (reprezentând cheltuielile pentru protecția mediului, inclusiv amortizarea și investițiile de mediu pentru activele puse în funcțiune) s-au ridicat la 200,6 mil. EURO (2017: 179,5 mil. EURO). Conform abordării EMA, investițiile de mediu pentru activele puse în funcțiune în 2018 au totalizat 59,4 mil. EURO (2017: 29,4 mil. EURO)”, scrie în raport.

OMV, acționarul majoritar al companiei, are un diferend cu statul român pe tema recuperării unei părți din aceste costuri, așa cum este convenit în contractul de privatizare. OMV a acţionat în judecată statul român la în martie 2017, la Curtea de Arbitraj de la Paris, pentru că Guvernul nu a plătit o parte din cheltuielile legate de poluarea istorică şi de dezafectarea sondelor. Iniţial, a cerut 157 de milioane de lei, dar, ulterior, suma cerută a crescut, iar suplimentarea a fost acceptată de trbunalul arbitral, anul trecut.

Demersul este momentan înghețat, potrivit unor surse apropiate situației, adică OMV nu a întreprins vreo acțiune suplimentară în trecutul recent și, potrivit acestora, sunt în curs discuții cu autoritățile pe această temă, chiar dacă Guvernul nu a făcut încă nicio plată.

„Conform contractului de privatizare, OMV Petrom S.A. este îndreptăţit să recupereze de la statul român o parte din cheltuielile de dezafectare şi de mediu efectuate pentru restaurarea şi decontaminarea zonelor aferente unor activităţi desfăşurate înaintea procesului de privatizare a Societăţii din 2004. Ca urmare, OMV Petrom S.A. a înregistrat ca şi creanţe de la statul român costurile estimate cu dezafectarea având o valoare prezentă netă de 1.589,95 milioane RON la 31 decembrie 2018 (2017: 1.815,35 milioane RON) şi costurile estimate cu obligaţiile de mediu în Downstream Oil şi Upstream având o valoare prezentă netă de 170,88 milioane RON (2017: 205,48 milioane RON), întrucât acestea existau înaintea procesului de privatizare a OMV Petrom S.A”, se arată în raportul auditorului Petrom pentru anul 2018.