Costurile scandalului emisiilor ar putea creşte – şeful Volkswagen

Economica.net
22 10. 2015
volkswagen_675849304756583902_48025500

‘Suma de 6,5 miliarde de euro reprezintă rechemările la service. Pot doar specula în privinţa viitoarelor provizioane. Dacă vor exista schimbări în volumele de vânzări, vom reacţiona rapid’, le-a declarat jurnaliştilor şeful VW, după ce a vizitat sediul central al companiei din oraşul german Wolfsburg.

Luna trecută, producătorul auto german a anunţat că va constitui provizioane de 6,5 miliarde de euro pentru a acoperi costurile legate de scandalul poluării. Dar numai în SUA amenzile totale ar putea ajunge la 18 miliarde de dolari (16 miliarde de euro) sau 30.000 de dolari per vehicul. Reparaţiile vor fi efectuate de VW, ceea ce va majora costurile companiei. Sunt vizate modelele produse în ultimii şapte ani, inclusiv Jetta, Beetle, Golf, Passat şi Audi A3.

VW ar putea primi amenzi şi în Germania, Coreea de Sud şi în alte state, după finalizarea investigaţiilor autorităţilor de reglementare.

Stefan Weil, premierul landului Saxonia Inferioară şi membru în Board-ul de supervizare al Volkswagen, a declarat că până acum vânzările din luna octombrie au fost stabile.

Întrebat dacă un număr mic de angajaţi ar putea fi singurii responsabili pentru scandalul emisiilor, Matthias Mueller a răspuns: ‘Încă suntem în mijlocul unei anchete profunde şi trebuie să clarificăm problema posibilelor culpabilităţi şi ale cauzelor scandalului’. Investigaţiile analizează într-un mod extind activitatea companiei din 2005, a adăugat şeful VW.

Luna aceasta, publicaţia niponă ‘Nikkei’ estima că Volkswagen ar putea cheltui până la 65 miliarde de euro (73,1 miliarde de dolari) pentru rezolvarea problemelor apărute în urma vânzării vehiculelor echipate cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, sumă de zece ori mai mare decât nivelul provizioanelor anunţate până acum de compania germană, în urma reacţiilor autorităţilor şi consumatorilor din întreaga lume.

Presa din Europa previzionează costuri asociate între 30 şi 65 miliarde de euro.

Vânzările Volkswagen pe plan global au scăzut în septembrie cu 1,5%, la 885.300 de vehicule, pe fondul performanţelor mai slabe din China şi Brazilia. Scandalul motoarelor trucate, cel mai grav din istoria Volkswagen, a izbucnit în 18 septembrie, astfel că a influenţat destul de puţin cifrele de vânzări ale grupului german pe luna trecută.

În China, cea mai mare piaţă a VW, livrările au înregistrat un declin de 0,8% în septembrie, şi de 5,2% în perioada ianuarie-septembrie 2015. În Brazilia şi Rusia, luna trecută scăderea a fost de 44% şi, respectiv, 22%.

În primele nouă luni din acest an, livrările Volkswagen pe plan global au scăzut tot cu 1,5%, la 7,43 milioane de vehicule.

În UE, grupul Volkswagen a rămas de departe campion la vânzări, controlând 23,3% din piaţă, în condiţiile în care, în luna septembrie, a vândut 315.905 automobile, cu 8,4% mai multe decât în perioada similară a anului trecut.

Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, inclusiv în Germania, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Rechemarea tuturor celor 11 milioane de vehicule va fi printre cele mai mari din istorie, similară cu cea efectuată de Toyota în perioada 2009-2010, când a rechemat peste zece milioane de vehicule din cauza unor probleme la acceleraţie.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.