Cota de piaţă a retailului modern a ajuns în România la 60%, în T1 (studiu GfK)

Retailul modern a atins în România o cotă de piaţă de 60% în primul trimestru din 2016, cu 4 puncte procentuale peste cel din perioada similară a anului trecut, cea mai rată de creştere fiind înregistrată la hypermarketuri, reiese din rezultatele studiului GfK Consumer Panel Services de monitorizare a consumului casnic, dat publicităţii joi.
Economica.net - joi, 19 mai 2016, 09:34
Cota de piaţă a retailului modern a ajuns în România la 60%, în T1 (studiu GfK)

Potrivit sursei citate, în perioada ianuarie – martie, valoarea bunurilor de larg consum a crescut cu 0,4%, „în contextul unei deflaţii alimentare de 6%, ceea ce se traduce într-o creştere de 3,5% în volum pentru cumpărăturile pentru acasă”.

‘Românii continuă să facă uptrading, adică să achiziţioneze mărci şi categorii de produse mai scumpe. Categorii (…) precum peştele şi fructele de mare, specialităţile de brânză sau cidrul sunt cele mai dinamice, oferind oportunităţi brandurilor şi retailerilor să inoveze şi să creeze experienţe unice pentru consumatori. Creşterile din aceste categorii, precum şi din altele, cum ar fi lactatele, snacks-urile sărate, apa, băuturile răcoritoare şi cele spirtoase sau vinul şi cele de îngrijire personală, vorbesc foarte clar despre nevoile consumatorilor de diversificare şi de încercare a unor produse nou intrate în consum’, se notează în studiu.

Datele GfK arată, totodată, că, în marja creşterii cu 60% a cotei de piaţă pentru retailul modern, hypermarketurile înregistrează cea mai mare rată de creştere dintre toate canalele, respectiv mai bine de un punct procentual, până la 29% cotă de piaţă. Acest lucru se datorează, spun specialiştii, majorării valorii coşului de cumpărături.

De asemenea, în afară de coşuri mai mari de cumpărături pentru fiecare vizită, supermarketurile sunt vizitate de mai multe gospodării şi ajung la 17% cotă de piaţă.

Rezultatele cercetării provin din studiul GfK Consumer Panel Services care monitorizează consumul casnic pentru toate categoriile de bunuri de larg consum, în 3.000 de gospodării.

Prezentă pe piaţa locală din anul 1992, GfK România este, de peste 14 ani, institutul numărul 1 de cercetare de piaţă, cu o cifră de afaceri de 16,2 milioane euro în 2014. Activităţile GfK România sunt structurate în două sectoare – Consumer Choices şi Consumer Experiences.

Te-ar mai putea interesa și
Marea Baltică va fi supravegheată de o forță NATO care va patrula pentru a proteja infrastructurile esenţiale
Marea Baltică va fi supravegheată de o forță NATO care va patrula pentru a proteja infrastructurile esenţiale
Premierul suedez a declarat că țara sa va pune la dispoziţie trei nave de război şi un avion pentru a fi supravegheate infrastructurile esenţiale din Marea Baltică şi „flota fantomă” a......
MAI: Aproape 450 de de şoferi au rămas sâmbătă fără permis de conducere
MAI: Aproape 450 de de şoferi au rămas sâmbătă fără permis de conducere
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că aproape 450 de de şoferi au rămas ieri fără permis de conducere pentru ...
Credit Europe Bank devine sucursală olandeză. Ce înseamnă asta pentru clienții băncii din România?
Credit Europe Bank devine sucursală olandeză. Ce înseamnă asta pentru clienții băncii din România?
Începând cu 1 ianuarie 2025, Credit Europe Bank își desfășoară activitatea în România ca sucursală a băncii olandeze, ...
De luni, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR cu dobânzi de peste 7%
De luni, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR cu dobânzi de peste 7%
Românii pot investi, începând de luni, 13 ianuarie, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, cu ...