Cota de popularitate a lui Barack Obama este în scădere – sondaj

Economica.net
18 12. 2013
barack_obama_eu_january_2012_72891800

Neînţelegerile cu senatorii republicani şi reforma sănătăţii Obamacare sunt considerate principelele motive ale scăderii popularităţii preşedintelui american, scrie The Washington Post.

Deşi Casa Albă apreciază că reforma sănătăţii nu este un eşec şi insistă că site-ul Obamacare (HealthCare.gov) funcţionează în prezent mai bine, decât în octombrie şi noiembrie, studiul arată că majoritatea americanilor rămân pesimişti în ceea ce priveşte consecinţele acestei reforme.

Şase din zece americani se opun Obamacare, numai patru din zece susţinând reforma preşedintelui american. În urmă cu două luni, reforma era susţinută de 46 la sută dintre americani, iar 49 la sută i se opuneau.

Aproape jumătate dintre americani consideră că reforma va duce la înrăutăţirea situaţiei în domeniul sănătăţii, iar şase americani din zece cred că Obamacare va duce la creşterea costurilor, în general.

De asemenea, din cauza conflictelor lui Obama cu oponenţii republicani în Congres, numai 41 la sută dintre americani au apreciat că actuala conducere poate face faţă unor posibile probleme majore.

La întrebarea „cine poate lua cele mai reuşite decizii în domeniul economic”, 45 la sută dintre respondenţi au afirmat că cei mai buni sunt republicanii, faţă de 41 la sută dintre americani, care au răspuns că-l susţin lui Obama. În 2012, răspunzând la aceeaşi întrebare, 54 la sută dintre respondenţi l-au susţinut pe Obama şi numai 36 la sută pe republicani.

Aproximativ 55 la sută dintre americanii chestionaţi nu sunt de acord cu politica preşedintelui lor, faţă de 43 la sută care au o opinie favorabilă.

Popularitatea lui Obama nu a fost niciodată atât de scăzută, în decursul celor cinci ani de conducere, fiind chiar mai joasă decât cota de încredere a ultimilor preşedinţi americani, în aceeaşi perioadă. Astfel, cota de popularitate a foştilor preşedinţi americani, aflaţi la conducere după cel de-al Doilea Război Mondial, a fost la nivelul de cel puţin 50 la sută, exceptând cazul lui George W. Bush, în 2005, aprobat de 47 dintre americani.

Sondajul a fost realizat, în perioada 12-15 decembrie, pe un eşantion de 1.005 de alegători din Statele Unite, cu o marjă de eroare de plus/minus 3,5 puncte procentuale.