Cota de popularitate a lui Obama, cea mai scăzută în Rusia şi cea mai ridicată în Franţa

Preşedintele american Barack Obama nu a mai avut niciodată o cotă de popularitate atât de scăzută în Rusia, precum şi în Germania şi în Brazilia, conform anchetei mondiale pe 2014 a institutului american Pew, apărută luni şi realizată după dezvăluirile privind spionajul american în lume, relatează AFP.
Economica.net - lun, 14 iul. 2014, 18:05
Cota de popularitate a lui Obama, cea mai scăzută în Rusia şi cea mai ridicată în Franţa

Franţa este ţara europeană unde Barack Obama are cea mai ridicată cotă de popularitate, indică Pew Center în sondajul său anual, realizat din martie până în iunie în 44 de ţări, dintre care şapte din Europa, pe un eşantion de 48.643 de persoane. Celelalte ţări europene incluse în studiu sunt Germania, Grecia, Italia, Polonia, Spania şi Marea Britanie.

83% dintre francezi sunt convinşi că Barack Obama ia decizii bune în ceea ce priveşte politica externă, o cifră similară cu cea din 2013, dar mai mică în raport cu anii precedenţi. Numai sud-coreenii şi filipinezii, din restul lumii, sunt mai numeroşi în ceea ce priveşte sprijinul pentru Obama.

Însă imaginea preşedintelui american, deja extrem de proastă, s-a prăbuşit în Rusia. Numai 15% dintre ruşi au încredere în liderul de la Casa Albă, comparativ cu 29% în 2013 şi 41% în 2010. Iar 71% au o imagine nefavorabilă a Americii.

Ruşii au fost intervievaţi în aprilie, în plin haos ucrainean, când SUA şi Europa au impus sancţiuni împotriva unor instituţii şi responsabili ruşi apropiaţi de preşedintele Vladimir Putin.

Imaginea personală a lui Barack Obama au scăzut cel mai mult în cele două ţări unde dezvăluirile lui Edward Snowden privind spionajul la scară largă practicat de Agenţia Naţională de Securitate (NSA) au provocat scandaluri de stat: Germania şi Brazilia.

În Germania, preşedintele american rămâne, bineînţeles, extrem de popular: 71% dintre germani au încă încredere în el. Însă cota sa de popularitate era de 88% anul trecut şi de 93% imediat după alegerea sa în 2009. Paradoxal, imaginea SUA rămâne bună pentru aproximativ jumătate dintre germani, la fel ca în 2013.

În Brazilia, unde preşedinta Dilma Rousseff a anulat o vizită de stat la Washington din cauza scandalului privind NSA, numai jumătate dintre persoanele intervievate au încredere în Barack Obama, comparativ cu peste două treimi anul trecut.

În 22 de ţări din 36 unde datele permit realizarea de comparaţii, reputaţia SUA ca ţară apărătoare a libertăţilor individuale a cetăţenilor săi a scăzut. Cetăţenii tot mai multor ţări dezaprobă astfel folosirea militară de drone de către americani, în special în Senegal (86% împotrivă), Uganda (56%), Franţa (72%) şi Germania (67%).

La nivel global, subliniază totuşi Pew, Barack Obama rămâne un lider popular, cu excepţia Orientului Mijlociu. În China şi Israel el chiar a câştigat teren.

Imaginea Chinei în lume este majoritar pozitivă în peste jumătate dintre ţări, mai arată sondajul, însă diferenţele regionale sunt pronunţate. Americanii şi europenii sunt reticenţi, în timp ce africanii sunt extrem de favorabili. Aproximativ 80% dintre kenyeni consideră că ţara loc are de câştigat din creşterea economică a Chinei, comparativ cu numai 47% dintre francezi.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...