COTAR a suspendat protestele anunţate pentru miercuri

Economica.net
12 12. 2017
taxi_657879_88615100_93295800

‘Protestul a fost suspendat. Toate doleanţele au fost rezolvate de Ministerul Transporturilor’, a precizat Comuşi.

La începutul acestei săptămâni, COTAR anunţa că aproximativ 35.000 de transportatori de persoane vor protesta, miercuri, în Bucureşti şi în marile oraşe din ţară, împotriva pirateriei şi evaziunii fiscale.

‘Transporturile rutiere aduc anual 4,7% din PIB, dar autorităţile statului tolerează pirateria, astfel încât România să piardă încă 4,7% din PIB, numărul celor care fac piraterie fiind aproape egal cu cel al transportatorilor autorizaţi. În curând, România va pierde şi procentul de 4,7% din PIB adus de transportatorii autorizaţi, din cauza concurenţei neloiale şi a pirateriei tolerate de autorităţi în ultimii şapte ani, pentru că cei care respectă legea vor da faliment. Nu înţelegem cum pregăteşte Guvernul OUG pentru a-i condamna penal pe cei care nu plătesc taxele şi impozitele, din moment ce în România vorbim deja despre fenomenul numit ‘uberizare’ – fenomen tolerat şi susţinut de Guvern prin lipsa oricăror acţiuni care l-ar putea opri’, se arăta în comunicatul COTAR din 11 decembrie.

Reprezentanţii COTAR susţin că acest fenomen nu se referă exclusiv la firma Uber, ci la toate afacerile neautorizate care se ascund în spatele unor platforme digitale.