COTAR: ASF şi asigurătorii nu au respectat protocolul privind RCA. Au fost deja creşteri de peste 50%

Economica.net
12 01. 2016
masini_trafic_3456765434567876543_00327400

„În cazul în care se va dovedi că întâlnirea din 22 decembrie 2015 a fost doar o încercare de inducere în eroare a transportatorilor, pentru a se obţine încetarea protestelor, pe lângă acţiunile noastre viitoare, vom deschide o acţiune în instanţă împotriva ASF, care încalcă mai multe legi internaţionale. La întâlnire au participat reprezentanţi de la Ministerul Finanţelor, Consiliului Concurenţei şi preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu. Conform protocolului pe care reprezentanţii autorităţilor şi l-au asumat, până la sfârşitul anului trecut trebuia să se facă modificările pentru normele RCA, în sensul celor discutate, lucru care nu s-a întâmplat, iar firmele de asigurare au crescut deja valoarea poliţelor RCA mai mult decât s-a negociat. Protocolul de înţelegere prevedea şi excluderea Cărţii Verzi de la calculul daunalităţii, pentru transportul local de persoane”, arată COTAR, într-un comunicat.

Confederaţia atenţionează, în plus, asupra altui proiect de modificare a legislaţiei, care ar fi potrivit sursei citate în defavoarea cetăţenilor şi a transportatorilor.

„La întâlnirea care a avut loc ieri (luni, n.r.), 11.01.2016, la Ministerul Transporturilor, ne-a fost prezentat proiectul de ordonanţă de urgenţă întocmit de ARR – respectiv DGTR – şi asumat de minister, prin care era modificată legea 265/2008 privind gestionarea siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutieră, republicată în 2012, în care, din primul articol se abrogă auditul pe drumurile judeţene, motivându-se prin faptul că «guvernul nu are bani»”, potrivit comunicatului.

Proiectul a fost respins atât de patronate, cât şi de sindicate, însă reprezentanţii Ministerului Transporturilor au anunţat că vor trimite propunerile la Guvern, pentru aprobare.

„Nu este corect pentru cetăţenii acestei ţări, pentru transportatorii care bat zi de zi aceste drumuri, să fie scoase de la audit şi control drumurile judeţene, aceste drumuri care trebuie să fie auditate şi inspectate, ca să întrunească toate criteriile europene. Noi sperăm ca în urma auditării şi inspectării acestor drumuri, atât naţionale, cât şi judeţene, să vedem că apar parcări pentru timpul de odihnă al şoferilor, că vor fi semnalizate conform normelor europene, în niciun caz că se vor trezi unii numiţi ca până acum în funcţii de conducere, iar acum trebuie să răspundă la apel, în defavoarea românilor”, a declarat preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu.

COTAR cere Transporturilor demiterea celor care au elaborat proiectul de ordonanţă de urgenţă.

„O altă problemă pe care am observat-o este aceea că ARR vrea să-şi asume şi rolul de control pe acest segment, unde nu are nicio experienţă. Părerea noastră este că o altă entitate cu experienţă în infrastructura drumurilor trebuie să şi-o asume, dar credem că şi aceasta este o decizie politică, ţinând cont de faptul că ARR este o entitate care se autofinanţează, din banii transportatorilor.
Pe de altă parte, angajaţii ARR, deci, implicit cei care vor prin această OUG ca să facă acţiunile de control, nu sunt funcţionari publici şi vor putea în continuare să facă ce vor cu banii”, arată COTAR.

Transportatorii mai spun că la finele anului trecut ARR a cumpărat opt sau zece autoturisme Opel Insiginia, la un preţ de 22.000-25.000 euro pe maşină, „pentru ca directorii să se plimbe”.

În decembrie, transportatorii au organizat un protest la Bucureşti, blocând cu mii de taxiuri, camioane, autobuze şi microbuze Piaţa Victoria şi Şoseaua Kiseleff, principala nemulţumire fiind legată de creşterea tarifelor RCA. Altă solicitare a vizat eliminarea supraccizei.

Reprezentanţii transportatorilor au discutat la Guvern cu vicepremierul Vasile Dâncu, ministru al Administraţiei, şi după întâlnire au declarat că vor continua discuţiile privind RCA şi că este posibil să reia protestele, în lipsa unor soluţii, arătându-se dezamăgiţi, totodată, că supraacciza va rămâne în vigoare anul viitor.

Reprezentanţii transportatorilor, ai companiilor de asigurări şi ai ASF au încheiat atunci un protocol care limitează creşterea RCA la 50% faţă de nivelul din iunie, conform COTAR.

Transportatorii au susţinut că preţul poliţelor RCA ar fi putut creşte cu până la 400%, ajungând astfel la valori mai mari decât ale autoturismelor asigurate.

În replică, asigurătorii au afirmat că transportatorii rutieri generează companiilor de asigurări pierderi mari pe segmentul RCA, 37 din 100 de vehicule asigurate fiind implicate într-o daună pe parcursul unui an, potrivit Uniqa, faţă de 6 din 100 în cazul persoanelor fizice, iar valoarea despăgubirilor este mult mai mare.