COTAR, către premier: Cerem insistent Hotărârea de Guvern care limitează tarifele RCA. Altfel, vor fi proteste pe 2 noiembrie
‘Cerem insistent această Hotărâre de Guvern care plafonează tarifele RCA, chiar dacă tariful stabilit la ultima negociere nu este cel discutat la Guvern pe 14 septembrie, de 6.200 de lei. Dacă s-ar plafona măcar la 7.540 de lei, pe noi ne-ar ajuta foarte mult. Observăm că cele mai mari partide politice inventează pretexte pentru a amâna această Hotărâre şi de a intra în campanie electorală cu promisiunea scăderii tarifului RCA. Partidele politice îşi doresc atragerea de capital electoral prin această tergiversare, dar par a-şi fi dat mâna cu multinaţionalele care încasează în fiecare zi banii noştri, în lipsa acestei Hotărâri promise de premierul Dacian Cioloş, care s-a amânat în mod nejustificat, după negocierile cu transportatorii’, a afirmat preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu.
Într-un comunicat remis vineri AGERPRES, transportatorii precizează că această Hotărâre ar fi trebuit să fie dată de miercuri, 19 octombrie, dar s-a amânat, fără nicio explicaţie.
COTAR menţionează că fostul vicepreşedinte al ASF Marius Vorniceanu a declarat, pe 14 septembrie 2016, când încă era în funcţie, că preţul poliţei RCA va fi de 6.200 de lei/an. ASF a făcut apoi o altă declaraţie oficială, majorând cu peste 3.000 de lei preţul. La şedinţa organizată la Autoritatea de Supraveghere Financiară, pe 14 octombrie, COTAR a obţinut, prin negociere cu reprezentanţii ASF, un preţ de 7.540 lei/an pentru un autovehicul de peste 16 tone, 1200 lei/an la taxi şi 6.600 lei/an la transportul de persoane cu peste 40 locuri
‘Să nu uităm că în anii 2013, 2014 şi 2015 diferenţa dintre totalul încasărilor RCA şi plata efectivă a daunelor pe aceeaşi perioadă este de aproape 700.000.000 de lei. Această sumă a rămas în conturile asiguratorilor. Preşedintele ASF, domnul Mişu Negriţoiu, a declarat, cu puţin timp în urmă, că la 100 de lei încasaţi, asiguratorul plăteşte 130 de lei daună. Domnul Mişu Negriţoiu denaturează flagrant adevărul demonstrabil cu documente, dar şi logica, demonstrând că aplică un fel de teorie a relativităţii în matematica ASF’, se spune în comunicat.
COTAR atrage atenţia asupra faptului că, în loc să demită întregul Consiliu ASF, responsabil alături de Parlamentul României în subordinea căruia se află, pentru protejarea intereselor financiare ale multinaţionalelor din asigurări, în dauna industriei de transport cu capital romanesc, Parlamentul îi cheamă din nou la explicaţii.
‘Parcă suntem pe platourile de filmare de la Buftea şi filmam telenovela ‘RCA’ şi regizor este Parlamentul României. Pe această cale anunţăm că pe 19.10.2016, după discuţiile avute la Primăria Capitalei, am semnat un protocol pentru organizarea unui protest pe data de 2 noiembrie 2016, în faţa Guvernului, la care vor participa 6.000 – 7.000 de autovehicule (taxi, autobuze, microbuze, autocare), identic cu cel din 17 decembrie 2015. Vom reveni cu un comunicat care va conţine revendicările noastre, după ce vom intra în posesia protocolului semnat şi de primarul general al Capitalei şi sperăm ca RCA să nu mai facă parte din revendicări. Dar, esenţial acum este ca Guvernul să emită Hotărârea prin care plafonează tarifele pe 6 luni. Avem un Guvern tehnocrat, care nu trebuie să se subordoneze politicului, cel puţin aşa declara’, se mai spune în comunicatul COTAR.