COTAR cere demiterea de urgenţă a celor vinovaţi de fapte penale în Ministerul Transporturilor
COTAR precizează, într-un comunicat, că toate informaţiile pe care organizaţia şi mass-media le-au făcut publice, pe surse, în ultimele luni, s-au confirmat, în urma raportului Corpului de Control al Ministerului Transporturilor, în legătură cu fapte penale comise de persoane aflate în posturi foarte importante din MT şi instituţiile din subordinea acestui minister, scrie Agerpres.
Conform sursei citate, aceste persoane trebuie să fie demise de urgenţă, pentru a stopa fraudele din acest minister.
„Nu înţelegem de ce se pot ascunde în spatele prevederilor GDPR cei care comit fapte penale. Chiar şi răspunsul primit de COTAR, la solicitarea noastră de a cerceta anumite persoane ale căror nume şi funcţii le-am indicat, precum şi faptele de natură penală comise de acestea, ne-a fost transmis fără a fi indicate numele persoanelor vinovate. Le reamintim celor care acceptă ascunderea identităţii persoanelor vinovate de fapte penale că aceste informaţii nu ţin de protecţia datelor personale, ci sunt informaţii de interes public, deci ar trebui să ştim şi noi cine comite fapte penale la vârful statului. Chiar dacă nu sunt specificate numele şi funcţiile persoanelor care au comis fapte penale (pe care le cunoaştem), acestea ar trebui să fie demise imediat. În mod normal, toţi ar fi trebuit să-şi dea deja demisia, la aproape două luni de la raportul Corpului de Control”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.
În ultimele luni, COTAR menţionează că a comunicat numele şi funcţiile mai multor persoane care „efectiv au transformat Ministerul Transporturilor şi Autoritatea Rutieră Română în SRL pe persoană fizică, prin încălcarea repetată a legii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite pentru sine şi pentru alţii”.
„Din moment ce au fost descoperite aceste fapte penale, în urma anchetei efectuate în cadrul MT, cei vinovaţi nu au ce să mai caute în acele funcţii. Fiecare zi în plus la conducerea instituţiilor statului arată complicitatea decidenţilor cu făptuitorii, mai ales dacă seria de fapte penale continuă şi după raportul Corpului de Control – ceea ce deja se întâmplă. Îi cerem ministrului Cătălin Drulă să ia decizia demiterii penalilor aflaţi în funcţii publice, din cadrul ministerului pe care-l conduce!”, se mai spune în comunicat.