COTAR: Firmele care oferă aplicaţii pentru servicii de taximetrie fac o activitate de dispecerat neautorizată

Firmele care oferă aplicaţii pentru servicii de taximetrie fac o activitate de dispecerat neautorizată, conform legislaţiei româneşti, iar protestele vor continua în perioada următoare în vederea eliminării pirateriei din transportul rutier, susţin reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).
Economica.net - vin, 05 ian. 2018, 14:18
COTAR: Firmele care oferă aplicaţii pentru servicii de taximetrie fac o activitate de dispecerat neautorizată

COTAR atrage atenţia că fiecare aplicaţie încasează lunar 20 de euro de la circa 40.000 de taximetrişti din Bucureşti, Ilfov şi oraşele mari ale României, astfel suma ridicându-se la 800.000 de euro lunar, dar aceştia nu plătesc aceleaşi costuri precum dispeceratele.

‘Una dintre firmele care oferă o aplicaţie de tip dispecerat a avut iniţial un dispecerat autorizat, apoi a renunţat la a mai lucra conform legii, după ce şi-a dat seama că trebuie să plătească lunar circa 40.000 de lei, conform legii, acestea fiind costurile pentru întreţinerea unui dispecerat autorizat. Cu alte cuvinte, aplicaţiile care ne vorbesc astăzi despre minunile tehnologiei şi despre grija pentru populaţie au încasări de circa 800.000 de euro pe lună şi zero costuri, în timp ce dispeceratele autorizate ale firmelor de taxi nu încasează bani în plus, dar plătesc circa 40.000 de lei lunar, pentru întreţinerea birourilor, logistică, personal, taxe şi impozite aferente’, se precizează într-un comunicat al COTAR remis vineri AGERPRES.

În acest context, reprezentanţii COTAR susţin că ar trebui adăugată şi problema socială referitoare la personalul angajat în dispecerate, respectiv 20.000 de oameni.

‘Poate ar trebui adaugată aici problema socială, cu consecinţe economice pe termen scurt, mediu şi lung, a personalului angajat în dispecerate, adică circa 20.000 de oameni şi tot atâtea familii în toată ţara şi numai în Bucureşti peste 2.000 de familii care acum au surse de venit, dar nu vor mai avea în momentul desfiinţării dispeceratelor autorizate din cauza acestei concurenţe neloiale. Aplicaţiile care acum se plâng de necesitatea de a respecta legea ar putea să înfiinţeze un departament de CSR pentru a ajuta, împreună cu nişte ONG-uri, cele 20.000 de familii şi circa 20.000 de copii la integrarea în societate şi trimiterea la şcoală, cu rechizite cumpărate din mila publică, dupa ce părinţii vor deveni asistaţi sociali’, se precizează în comunicat.

Preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu, afirmă că aplicaţiile vor putea fi folosite în continuare, dar oricine va dori să facă această formă de business va trebui să respecte legea, adică să se autorizeze ca oricare alt dispecerat şi să plătească aceleaşi costuri.

‘Avem în Bucureşti peste 8.000 de taximetrişti din Ilfov, peste 15.000 de şoferi UBER, TAXI FY şi BLA BLA CAR, în afară de cei 10.200 autorizaţi în Capitală, ceea ce nu este corect pentru taximetriştii autorizaţi în Bucureşti. Aplicaţiile se vor putea folosi în continuare, dar oricine va dori să facă această formă de business va trebui să respecte legea, adică să se autorizeze ca oricare alt dispecerat şi, pe cale de consecinţă, să plătească aceleaşi costuri. Dispecerizarea este prevăzută în lege. Aplicaţiile care pretind că sprijină populaţia uită să spună că nu o fac nicidecum gratuit, pentru că încasează 20 de euro pe lună de la fiecare taximetrist, adică de la peste 40.000 de taximetrişti sau ‘şoferi’ din Bucureşti, Ilfov, din toată ţara, dar nu respectă legislaţia care reglementează funcţionarea dispeceratelor. Cât timp în România orice activitate neautorizată este drastic sancţionată, nu putem înţelege de ce platformele digitale şi aplicaţiile pot funcţiona şi încasa sute de mii de euro lunar în afara legii, fără să fie deranjate de autorităţi. După aceste argumente, care sunt, deci, grupurile de interese?’, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.

În context, COTAR anunţă că va continua protestele în perioada următoare, în vederea eliminării pirateriei din transportul rutier.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată Europa....
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...