COTAR: Fondul de Garantare a Asiguraţilor a rămas fără bani și trebuie să ia un credit garantat de stat pentru a face plățile către creditorii Euroins
„Vin la dumneavoastră astăzi şi vă spun că am ajuns din nou la Fondul de Garantare al Asiguraţilor care în acest moment nu a treminat nici măcar plăţile pentru falimentul City. Dacă ştiţi, la falimentul City au fost 270.000 de dosare descoperite de către Fondul de Garantare când s-a dus în administrare. Astăzi la falimentul Euroins avem 100.000 de dosare în instanţă şi probabil vor găsi peste 200.000 de dosare ascunse de către Euroins. Deci asistăm la 300.000 de dosare, 270.000 de dosare, 570.000 de dosare. La falimentul City mai sunt de achitat 150.000 de dosare astăzi.
În 60 de zile, conform legii, Fondul de Garantare trebuie să înceapă plăţile şi la falimentul Euroins. Fondul de Garantare, domnul preşedinte, domnilor senatori, nu mai are bani astăzi. Mai are 38 de milioane de euro, aşa ce am citit şi noi ce a declarat domnul vicepreşedinte Roşu şi urmează să facă plăţile peste 60 de zile şi la Euroins. Ori noi venim astăzi în faţa dumneavoastră cu rugămintea să chemaţi ASF-ul şi Fondul de Garantare să înceapă plăţile urgent în astea două luni de zile, să plătească masiv din aceşti 38 de milioane, perioadă în care în aceste două luni de zile, cu permisiunea dumneavoastră, să acceseze un credit garantat de statul român ca să poate face plăţile şi la păgubiţi şi aici mă refer şi la persoane fizice şi la persoane juridice, cei peste 300.000 ai lui Euroins”, a spus Vasile Ştefănescu, la audierile de la Comisia economică, industrii şi servicii din Senat.
El a menţionat că s-a stat doi ani în instanţă cu procesele la Euroins, iar acum s-au întrerupt şi urmează să aştepte la FGA încă 2 sau 3 ani.
Vasile Ştefănescu a afirmat că service-urile au făcut credite pentru a plăti serviciile pe care Euroins şi City trebuia să le plătească populaţiei. Firmele de reparaţii auto au preluat creanţele şi acum vor fi nevoite să le recupereze de la FGA.
Acesta a precizat că dosarele depuse la FGA au ajuns la 6.000 – 7.000 numai în cazul Euroins, iar în afară de acestea se adaugă zilnic alte 1.000 – 2.000 de dosare.