COTAR: Transportatorii autorizaţi protestează miercuri în faţa Guvernului
Proteste similare vor fi organizate şi în alte oraşe din ţară, unde aceste acţiuni au fost autorizate.
„Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România reia protestele de stradă, împotriva lipsei de reacţie a Guvernului faţă de cerinţele transportatorilor autorizaţi care îşi desfăşoară activitatea legal. 2.000 de maşini vor fi parcate mâine în faţa Guvernului, iar taximetriştii vor protesta pentru a cere respectarea legii de către autorităţi, între orele 9:00-15:00. De asemenea, tot mâine se vor mai organiza proteste, unde s-au aprobat, la Arad, Timişoara, Iaşi, Bacău, Braşov, Târgu Mureş, Zalău şi Slatina. La Constanta, primarul a încheiat o minută cu transportatorii şi urmează să aibă o întâlnire cu toţi, la finalul acestei luni”, se arată într-un comunicat al COTAR remis AGERPRES.
Preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu, susţine că mitingul transportatorilor nu este unul politic, ci intenţionează să atragă încă o dată atenţia Guvernului României că trebuia să scoată din Legea Taximetriei sintagma ‘în mod repetat’, introdusă în 2015 de fostul ministru al Transporturilor, Lucian Şova.
„Nu este un miting politic. Ieşim din nou în stradă, pentru a mai atrage încă o dată atenţia Guvernului României că trebuia să scoată de mult timp din Legea Taximetriei sintagma ‘în mod repetat’, introdusă în 2015 de fostul parlamentar Lucian Şova, devenit ulterior ministru al Transporturilor şi demis recent. Am cerut de nenumărate ori eliminarea acelei sintagme din lege care a fost introdusă penntru a împiedica autorităţile care ar putea stopa pirateria din Transporturi. Ieşim în stradă pentru că nu se respectă Hotărârea Curţii Europene de Justiţie, care a decis că aplicaţiile care fac transport de persoane neautorizat sunt transportatori, nu prestatori de servicii online. Nu cerem bani, nu cerem nimic altceva decât să se respecte legea. Sunt peste 100.000 de persoane neautorizate care funcţionează în România, iar UBER, Taxi Fy, Bla Bla Car şi Clever Go circulă fără probleme, dau comenzi, încasează bani, sfidând legislaţia pentru Transporturi si taximetrie, pe care noi o respectăm’, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.
Ei ameninţă cu un miting de amploare în perioada 27-28 februarie, dacă nici de această dată nu se va rezolva problema semnalată de transportatorii autorizaţi de persoane, când vor bloca Bucureştiul autocare, microbuze şi taxiuri din întreaga ţară.
Transportatorii autorizaţi cer Guvernului să rezolve cu celeritate această situaţie şi să excludă falşii transportatori de pe drumurile României, aşa cum sunt excluşi falşii medici, falşii preoţi sau falşii avocaţi, deoarece şi taximetriştii fără licenţă şi fără autorizaţie sunt falşi transportatori de persoane.
COTAR este o organizaţie reprezentativă la nivel naţional, care are ca membri federaţii şi asociaţii din rândul transportatorilor de persoane, transportatorilor în regim de taxi şi închiriere, şcolilor de conducători auto.