Cotaţiile la materii prime, în scădere după victoria lui Trump în alegerile din SUA
Preţurile la petrol şi soia boabe au scăzut cu aproape 1,5%, în timp ce cotaţia cuprului a scăzut cu peste 2% pe pieţele din Asia, ca urmare a presiunilor create de aprecierea dolarului american, scrie Agerpres.
„Acesta este răspunsul iniţial pe pieţele de materii prime la alegerile din SUA şi la rezultatele preliminare care arată o victorie a lui Trump”, a declarat Ole Hansen, director de strategie pe materii prime la Saxo Bank.
„Principala preocupare este că într-un scenariu de tip Trump 2.0 este posibil să vedem tarife la produsele chineze, ceea ce este un element negativ pentru metale, în condiţiile în care China este un mare consumator de cupru, minereu de fier şi oţel. Cotaţia petrolului este în scădere pe fondul îngrijorărilor cu privire la creşterea economică deoarece tarifele nu sunt bune pentru cererea globală”, a mai spus Ole Hansen.
Industriile siderurgică şi de metale din China ar putea să se confrunte cu probleme dacă Trump revine la Casa Albă. Trump a promis că va impune tarife la scară largă, de 60%, pentru produsele din China, în ideea de a stimula sectorul manufacturier american.
Livrările mondiale de petrol ar putea să sufere şi ele perturbări dacă administraţia Trump va înăspri sancţiunile asupra livrărilor de petrol ale Iranului, care exportă aproximativ 1,3 milioane de barili de ţiţei pe zi.
„Trump ar putea să sprijine Israelul să adopte o poziţie militară mai dură vis a vis de Iran, ceea ce înseamnă riscuri mai mari pentru o escaladare militară care ar putea afecta livrările de petrol în regiune”, a apreciat Saul Kavonic, analist la MST Marquee.
Pentru agricultură, Beijingul ar putea fi constrâns să răspundă prin introducerea propriilor sale tarife la soia boabe din SUA, dacă Trump va impune noi tarife la produsele chineze. Chiar dacă Beijingul şi-a redus dependenţa de importurile de soia din SUA, oleaginoasele rămân cele mai importante produse agricole exportate de SUA în China.