Cotaţiile leului au revenit aproape de 4,32 lei/euro

Cotaţiile monedei naţionale au coborât spre 4,32 lei/euro, după ce au urcat pentru scurt timp până la 4,34 lei/euro, aprecierea leului fiind în linie cu evoluţia valutelor din regiune, potrivit dealerilor.
Economica.net - joi, 02 mai 2013, 14:18
Cotaţiile leului au revenit aproape de 4,32 lei/euro

În jurul orei 16:30, băncile cotau euro la 4,3215 – 4,3225 lei, aproape de nivelul de la începutul sesiunii.

La deschidere, euro a fost tranzacţionat la 4,3220 – 4,3230 lei, iar în prima oră a şedinţei interbancare cotaţiile au variat nesemnificativ, pe volume reduse.

Spre jumătatea sesiunii, volumele transferate au început să crească, iar rata de schimb a urcat spre 4,34 lei/euro. Unii dealeri spun că maximul zilei a fost atins pe fondul unor ordine mai mari de cumpărare de euro de la Londra, iar revenirea a fost susţinută de alţi jucători străini, care însă au intrat pe moneda naţională.

În a doua parte a zilei, cursul a coborât treptat până la un minim de 4,3170 lei/euro.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă cu 1,15 bani mai mare, de 4,3352 lei/euro. În sesiunea de marţi, rata de schimb a fost de 4,3237 lei/euro.

Pentru dolarul american, banca centrală a anunţat un curs de 3,2923 lei/dolar, în scădere de la 3,3075 lei/dolar. Rata de schimb pentru francul elveţian a urcat la 3,5469 lei/franc.

Cotaţiile leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate joi de băncile comerciale pentru depozitele în lei atrase pe termen de o zi se plasau la 4,13- 4,63% pe an, iar randamentele la o săptămână au rămas la 4 – 4,5%.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă cu viitoarea centrală nucleară de lângă București? Anunț al americanilor
Ce se întâmplă cu viitoarea centrală nucleară de lângă București? Anunț al americanilor
Dezvoltatorul de reactoare modulare mici (SMR) Nu Scale continuă subcontractarea pentru o centrală electrică propusă de 462 MWe în România, proiect care ar putea ajunge la etapa deciziei finale......
O navă mexicană cu pânze a lovit podul Brooklyn din New York. 2 morți
O navă mexicană cu pânze a lovit podul Brooklyn din New York. 2 morți
O navă cu pânze a Marinei mexicane, împodobită cu lumini şi un steag uriaş, s-a izbit sâmbătă seara de Podul Brooklyn, ...
Un nou lanț de magazine cu prețuri mici se extinde în România
Un nou lanț de magazine cu prețuri mici se extinde în România
Subsidiara din România a retailerului Action, un discounter cu produse preponderent nealimentare din Olanda şi cu preţuri ...
Cum poți scăpa de mizeria din spitale cu 100 de lei pe lună. Majoritatea românilor ar vrea să plătească – sondaj
Cum poți scăpa de mizeria din spitale cu 100 de lei pe lună. Majoritatea românilor ar vrea să plătească – sondaj
Circa 70% dintre români se tem să nu iasă din spital mai bolnavi decât au intrat, așa cum nu în puține cazuri s-a ...