Cotaţiile leului fluctuau uşor sub 4,4650 unităţi la deschiderea sesiunii
La deschidere, euro era cotat la 4,4650 – 4,4700 lei, mai jos faţă de cotaţiile de la finalul şedinţei de miercuri, de 4,4715 – 4,4755 lei/euro.
Primele schimburi ale zilei au coborât treptat cursul, iar în jurul orei 10:15 operaţiunile se perfectau la 4,4620 – 4,4630 lei/euro.
Banca Naţională a României a anunţat miercuri un curs de referinţă în creştere cu 0,94 bani, la 4,4665 lei/euro, după ce marţi acesta s-a plasat la cel mai redus nivel din ultimele opt săptămâni.
În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4571 lei/euro, reprezentând minimul începând cu 3 iulie, când rata de schimb a fost de 4,4505 lei/euro.
Referinţa pentru dolar a urcat cu 0,58 bani, de la 3,5515 lei/dolar la 3,5573 lei/dolar, iar cursul pentru francul elveţian a crescut de la 3,7113 lei/franc la 3,7194 lei/euro.
Dobânzile practicate de bănci pentru depozitele cu scadenţa la o zi au rămas în intervalul 5-5,5%.