Cotațiile petrolului au scăzut cu 2,5% vineri, fiind afectate de îngrijorările privind sistemul bancar din zona euro

Preţurile petrolului au scăzut vineri cu circa 2,5%, fiind influenţate de evoluţia negativă a titlurilor bancare europene şi după ce secretarul pentru Energia din SUA, Jennifer Granholm, a spus că refacerea stocurilor din rezerva strategică a ţării ar putea dura mai mulţi ani, ceea ce reduce perspectivele cererii.
Ion Dobreanu - S, 25 mart. 2023, 10:41
Cotațiile petrolului au scăzut cu 2,5% vineri, fiind afectate de îngrijorările privind sistemul bancar din zona euro

Cotaţia ţiţeiului Brent a scăzut cu 1,85 de dolari, sau cu 2,4%, până la 74,06 dolari pe baril, în timp ce contractele futures pentru ţiţeiul West Texas Intermediate din SUA au scăzut cu 1,79 de dolari, sau cu 2,5%, la 68,23 de dolari pe baril, relatează Reuters, transmite News.ro.

Ambele valori de referinţă, care au coborât cu peste 4% la începutul sesiunii, au încheiat totuşi săptămâna în creştere, după ce săptămâna trecută au înregistrat cele mai mari scăderi săptămânale din lunile ultimele luni, din cauza tulburărilor din sectorul bancar şi a îngrijorărilor cu privire la o posibilă recesiune.

”Evoluăm în paralel cu factori macroeconomic contrari şi există o nouă corelaţie cu acţiunile”, a spus John Kilduff, partener la firma Again Capital din New York.

Acţiunile bancare din Europa au scăzut puternic vineri, în frunte cu Deutsche Bank şi UBS Group, puternic afectate de îngrijorările că cele mai grave probleme din sector de la criza financiară din 2008 nu au fost încă aduse sub cotrol.

Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a convocat vineri dimineaţă o reuniune neprogramată a Consiliului de Supraveghere a Stabilităţii Financiare.

Un dolar mai puternic, care a crescut cu 0,6% faţă de alte valute, a alimentat, de asemenea, vânzările de petrol, deoarece face ţiţeiul mai scump pentru deţinătorii altor monede.

Casa Albă a declarat în octombrie că va răscumpăra petrolul pentru stocurile strategice atunci când preţurile vor fi de aproximativ 67-72 de dolari pe baril.

Granholm le-a spus parlamentarilor, joi, că va fi dificil să profitaţi de preţurile scăzute din acest an pentru a adăuga stocuri, care sunt în prezent la cel mai redus nivel din 1983, după vânzările direcţionate decise de preşedintele Joe Biden anul trecut.

Scăderile preţurilor petrolului au fost totuşi limitate de aşteptările pentru o cerere puternică în China.

 

Te-ar mai putea interesa și
Romgaz a semnat contractul cu consultantul pentru posibila achiziție a Azomureș
Romgaz a semnat contractul cu consultantul pentru posibila achiziție a Azomureș
Romgaz, principalul producător de gaze din România a semnat contractul de achiziție a serviciilor de consultanță pentru evaluarea, negocierea si achiziția unor active/activelor ce concură la......
Ciprian Ciucu (PNL): Nu s-a pus niciodată problema stopării Programului ‘Anghel Saligny’, deci nu a câştigat cineva vreo dispută
Ciprian Ciucu (PNL): Nu s-a pus niciodată problema stopării Programului ‘Anghel Saligny’, deci nu a câştigat ...
Prim-vicepreşedinte PNL Ciprian Ciucu a declarat, miercuri, că "nu s-a pus niciodată" problema stopării Programului "Anghel ...
PMB realizează lucrări de reabilitare a rețelelor de telecomunicații și canalizare din Prelungirea Ghencea, pe tronsonul dintre străzile Râul Doamnei şi Mărăcineni
PMB realizează lucrări de reabilitare a rețelelor de telecomunicații și canalizare din Prelungirea Ghencea, pe tronsonul ...
Primăria Capitalei anunţă că lucrările de modernizare din Prelungirea Ghencea continuă, în prezent realizându-se ...
Politica de dobânzi: iluzia soluţiei miraculoase la probleme grave
Politica de dobânzi: iluzia soluţiei miraculoase la probleme grave
Sunt un veteran al politicii monetare a Băncii Naționale. Am început în 1990, în ziua desprinderii Băncii Comerciale ...