Cotidianele grupului de presă australian Fairfax s-au transformat în tabloide

Economica.net
04 03. 2013
fairfax_84382600

The Sydney Morning Herald şi The Age pot fi cumpărate, începând de luni, în noul format tabloid. Sâmbătă, acestea au apărut pentru ultima dată în formatul lor tradiţional.

Grupul de media Fairfax a anunţat, în iunie 2012, un plan de reducere a cheltuielilor, care a inclus concedierea a 1.900 de angajaţi de la cele două publicaţii principale ale sale – The Sydney Morning Herald, înfiinţat în 1931, şi The Age, lansat la Melbourne în 1854. Tot atunci, Fairfax a anunţat introducerea unor taxe pentru accesul la conţinutul de pe site-urile celor două publicaţii metropolitane ale sale.

„Am schimbat formatul, însă nimic altceva nu se va schimba. Vom continua să facem un jurnalism de calitate”, a declarat Sean Aylmer, redactorul-şef al The Sydney Morning Herald.

Potrivit acestuia, transformarea publicaţiei pe care o conduce din cotidian în tabloid vine ca urmare a unor studii realizate de Fairfax, potrivit cărora este mai uşor să citeşti o publicaţie care are un format compact.

Grupul Fairfax, care deţine operaţiuni în publishing, radio şi internet, este principalul concurent pe piaţa media din Australia a News Limited, filială a News Corporation, compania controlată de magnatul Rupert Murdoch.

Pe de altă parte, şi News Corporation a decis să renunţe acţiunile pe care le deţine la grupul de televiziune neozeelandez Sky Network Television (44% din întregul portofoliu), într-o tranzacţie a cărei valoare este estimată la 514 milioane de euro, informează AFP. Cesiunea acţiunilor pe care News Corp. le deţine la Sky Network Television a fost anunţată, luni, într-un comunicat de presă, de filiala australiană a grupului, News Limited.