COVID-19: Clienţii unui bar din Japonia sunt stropiţi cu un strat fin de dezinfectant pe bază de clor, la intrarea în local
Pe măsură ce restaurantele şi barurile din Japonia îşi reiau activitatea după relaxarea restricţiilor impuse pentru limitarea pandemiei de COVID-19, administratorii acestora vor să ofere asigurări publicului că servirea mesei în oraş nu pune niciun pericol, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Acest bar din Tokyo, situat în cartierul extrem de animat Shinjuku, a instalat un mecanism la intrarea în local care pulverizează asupra clienţilor o soluţie conţinând acid hipocloros.
Clienţii sunt întâmpinaţi mai întâi de un monitor care afişează chipul unei plasatoare, care îi instruieşte să-şi dezinfecteze mâinile şi să-şi verifice temperatura cu un termometru aflat la intrare.
Aceştia păşesc apoi într-o maşinărie care seamănă cu un scanner de securitate de pe aeroporturi sau cu o ”spălătorie de maşini”, doar că pentru oameni, în interiorul căreia sunt stropiţi cu un strat fin de dezinfectant pe bază de clor timp de 30 de secunde.
Clienţii iau apoi o hartă care îi ghidează către una dintre mese, urmând să plasează comanda prin intermediul smartphone-ului.
Pe tot parcursul acestui proces, clienţii nu vin în contact cu nicio altă persoană.
”Am dorit să dezvoltăm un sistem aflat în concordanţă cu noul stil de viaţă şi un model care ar putea preveni infectarea”, a precizat preşedintele Kichiri&Co, grupul care deţine localul.
”Este încă în faza de experiment, dar după ce dezvoltăm sistemul, vrem să împărtăşim expertiza dobândită cu fiecare dintre restaurantele noastre”, a adăugat el.
Un panou din acrilic transparent este instalat între fiecare masă pentru a minimiza în continuare riscul de infectare, iar procedura pare să dea rezultate.
”Mă simt în siguranţă”, a pus o clientă, care nu a dorit să-şi dezvăluie identitatea.
”Dar cele 30 de secunde, cât am stat acolo, a fost destul de mult. Mă gândeam când se va termina totul”, a adăugat ea.
Kichiri a instalat de asemenea o cabină pulverizatoare, care a costat peste 700.000 de yeni (6.493 de dolari), la un bar din Osaka, oraş în care se aşteaptă ca autorităţile să ridice starea de urgenţă impusă din cauza pandemiei începând de joi. Starea de urgenţă rămâne însă în vigoare în Tokyo.