COVID-19: Starea de urgenţă, prelungită până la 31 mai în Japonia, spune premierul ţării

Prim-ministrul japonez Shinzo Abe a anunţat luni prelungirea stării de urgenţă în întregul arhipelag nipon până la 31 mai, după ce responsabili guvernamentali au considerat prematură ridicarea urgenţei sanitare, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Economica.net - lun, 04 mai 2020, 09:10
COVID-19: Starea de urgenţă, prelungită până la 31 mai în Japonia, spune premierul ţării

„Voi prelungi până la 31 mai perioada stării de urgenţă declarată la 7 aprilie. Sunt vizate toate prefecturile din ţară”, a declarat Shinzo Abe referitor la măsurile care trebuiau iniţial să se încheie miercuri.

Ministrul responsabil de combaterea epidemiei, Yasutoshi Nishimura, a apreciat că este prea devreme pentru ridicarea stării de urgenţă.

„Numărul noilor cazuri s-a diminuat, dar, din nefericire, această descreştere nu a atins nivelurile scontate”, a declarat el în cursul unei reuniuni a unui grup de experţi care consiliază guvernul.

„Sectorul sănătăţii fiind încă sub presiune, avem nevoie de cooperarea populaţiei”, a adăugat el, potrivit Agerpres.

Şeful guvernului japonez sugerase totuşi o posibilă ridicare a stării de urgenţă înainte de sfârşitul lunii, după o reanalizare a situaţiei în toate regiunile, prevăzută în jurul datei de 14 mai.

Starea de urgenţă este în Japonia mult mai puţin restrictivă decât în unele ţări din Europa şi în SUA. Ea permite guvernatorilor să le ceară locuitorilor din prefectura lor să rămână acasă şi unor magazine să se închidă. Însă autorităţile nu au puterea de a impune restricţii libertăţii de circulaţie a cetăţenilor şi nicio sancţiune nu este prevăzută, potrivit AFP.

Japonia, a cărei populaţie este de circa 126 de milioane de locuitori, a înregistrat de la începutul epidemiei peste 15.000 de contaminări, dintre care 510 decese, adică mult mai puţin decât cifrele raportate de alte ţări.

Dar unele asociaţii ale medicilor avertizează că spitalele sunt deja sub tensiune, iar capacitatea lor ar putea fi rapid depăşită în cazul unei creşteri a numărului de contaminări.

Numărul de paturi la terapie intensivă este estimat în Japonia la 6.500, adică 5 la 100.000 de locuitori, mai puţin de jumătate din numărul celor din Italia, indică Societatea japoneză de medicină intensivă.

Măsuri au fost luate pentru a uşura presiunea asupra sistemului sanitar, precum instalarea în hoteluri a pacienţilor diagnosticaţi cu simptome uşoare de coronavirus, preferată spitalizării. 

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...