COVID la Buckingham Palace: Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, testată pozitiv cu SARS-CoV-2. Prezintă simptome uşoare

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost testată pozitiv pentru COVID-19, a anunţat duminică Palatul Buckingham, informează Reuters şi AFP.
AGERPRES - Dum, 20 feb. 2022, 14:55
COVID la Buckingham Palace: Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, testată pozitiv cu SARS-CoV-2. Prezintă simptome uşoare

Regina prezintă simptome uşoare, „asemănătoare unei răceli”, a precizat Palatul Buckingham. „Regina a fost astăzi testată pozitiv cu COVID”, se arată în comunicat. „Majestatea Sa se confruntă cu simptome uşoare asemănătoare unei răceli, dar se aşteaptă să continue sarcinile uşoare la Windsor în cursul săptămânii viitoare”, a indicat Palatul Buckingham.

Suverana „va continua să primească îngrijiri medicale şi va urma recomandările corespunzătoare”, se precizează în comunicat.

Starea de sănătate a suveranei de 95 de ani, cel mai longeviv monarh în viaţă din lume, cu 70 de ani de domnie, s-a aflat în centrul atenţiei după ce a petrecut o noapte în spital în octombrie anul trecut din cauza unei probleme de sănătate care nu a fost specificată, fiind ulterior sfătuită de medicii săi să se odihnească.

Regina Elisabeta a spus miercuri, pe un ton jovial, în faţa unor membri ai Casei Regale că nu se putea mişca prea bine.

Camilla, soţia prinţului Charles, moştenitorul tronului Marii Britanii, a fost testată pozitiv cu noul coronavirus săptămâna aceasta şi s-a plasat în autoizolare, a anunţat luni biroul de presă de la Clarence House, reşedinţa oficială a prinţului Charles.

Camilla, în vârstă de 74 de ani, a contractat noul coronavirus pentru prima dată la doar câteva zile după ce prinţul de Wales, în vârstă de 73 de ani, a fost testat pozitiv pentru a doua oară, săptămâna trecută. Atât prinţul Charles, cât şi ducesa de Cornwall sunt vaccinaţi cu schema completă împotriva COVID-19 şi au primit deja şi dozele „booster”.

O sursă din anturajul familiei regale a dezvăluit săptămâna trecută pentru Reuters că prinţul Charles s-a întâlnit cu mama lui, regina Elisabeta a II-a, cu două zile înainte să fie testat pozitiv cu noul coronavirus. Sursa a precizat la acea vreme că suverana nu prezenta niciun simptom şi că starea ei de sănătate este monitorizată cu atenţie.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...