CPBR și federațiile sindicale din sectorului bancar anunță înregistrarea noului Contract Colectiv de Muncă pentru acest sector
Cele două federații sindicale reprezentative care au semnat contractul, Federația Sindicatelor din Industria Financiară (FSIF) și Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci (FSAB), au anunțat încă dinaintea începerii negocierilor cât și la momentul semnării că vor cere extinderea acestuia la nivelul întregului sector bancar. Acest deziderat poate fi îndeplinit prin avizarea de către Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social, prezidat de prim-ministrul României și având în componentă confederațiile sindicale și patronale reprezentative, urmată de emiterea unei Hotărâri de Guvern.
„Am ales această zi dedicată în plan mondial și dialogului pentru dezvoltare fiindcă acum 10 ani, când a fost înființat CPBR, acesta a fost unul dintre obiectivele principale ale organizației noastre patronale. Dezvoltarea necesită dialog constructiv, probat deja în industria noastră de acest al treilea contract semnat. Ne bucurăm că în contextul noii legislații putem afirmă că avem un dialog consistent și de impact cu partenerii noștri, pentru viețile oamenilor, colegi și clienți deopotrivă”, a declarat Sergiu Manea (foto), președintele Consiliului Director al CPBR cu ocazia întâlnirii.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a înștiințat semnatarii asupra înregistrării contractului în dată de 13 mai a.c. Potrivit noii legi a dialogului social, oricare dintre partenerii de dialog social implicați în negocierea colectivă la nivel de sector, în situația în care numărul de angajați din companiile membre ale organizațiilor patronale semnatare este mai mare decât 35% din numărul total al angajaților din sectorul respectiv, poate solicită extinderea contractului colectiv de muncă la nivelul tuturor unităților din sector.
Pentru început, noul contract colectiv de muncă va fi aplicabil doar salariaților băncilor membre CPBR, anume Banca Comercială Română (BCR), BRD-Groupe Societe Generale, ING Bank, Raiffeisen Bank și UniCredit Bank, la fel că și cele două contracte colective precedente negociate la nivel de sector dar aplicabile la nivel de grup de unități. Cele cinci bănci membre CPBR angajează circa jumătate din numărul lucrătorilor din sectorul bancar din România. Federația sindicală FSIF are printre membrii săi sindicate la nivel de unitate din BCR, BRD-GSG și UniCredit Bank, în timp ce federația sindicală FSAB are sindicatul Raiffeisen Bank că membru care e reprezentat și la nivel de parte patronală în CPBR.
„O spun cu emoție, sărbătorim un moment istoric în sistemul bancar. Semnarea acestui contract colectiv de muncă ce va putea fi extins la nivelul întregului sector, cred eu că arată dovadă respectului reciproc între sindicate și patronate”, a spus Adela Bădescu, președinta FSIF. „N-a fost o negociere ușoară, însă a fost o negociere provocatoare și frumoasă.”
La rândul sau, Paraschiv Constantin, Președintele FSAB, a subliniat că „deși cultură sindicatelor e diferită de cea a patronatelor, am dovedit că a existat capacitatea de a trece peste anumite obstacole și să avem un contract colectiv de muncă la nivelul nunui sector important de activitate din România”.
Președintele FSAB a subliniat faptul că sectorul bancar este singurul din economie care are un contract colectiv de muncă semnat în acest moment.
Prezentul contract, care a fost semnat în data de 24 aprilie, prevede creșteri, în două tranșe, începând cu luna iunie a acestui an, ale salariulului minim brut superior celui la nivel național, cât și acordarea de plăti compensatorii, dar și noi prevederi privind egalitatea de șanse și interzicerea hărțuirii. Salariul minim garantat va fi de 4.100 de lei brut, urmând să crească, ulterior, la 4.500 de lei începând din iunie 2025.
Totodată, contractul mai prevede salarii compensatorii în cazul concedierilor ca urmare a restructurărilor, potrivit vechimii în companie, după cum urmează:
– între 1 an și 3 ani vechime – un salariu de bază brut;
– între 3 ani și 5 ani vechime – două salarii de bază brute;
– între 5 ani și 10 ani vechime – trei salarii de bază brute;
– între 10 ani și 15 ani vechime – cinsi salarii de bază brute;
– peste 15 ani vechime – șase salarii de bază brute.
Contractul colectiv de muncă semnat astăzi nu înlocuiește contractele colective semnate la nivel de unități bancare, ci asigura un set minimal de beneficii privind protecția salariaților din mai multe bănci. CPBR este singură organizație patronală reprezentativă din sectorul economiei private care a semnat până în prezent alte două contracte de muncă similare cu federațiile sindicale reprezentative din sector.
Legea nr. 367/2022 privind dialogul social a stabilit noi premise și obligații pentru dialogul social la nivel sectorial. Unul dintre obiectivele acesteia a fost acela de a încuraja dezvoltarea mișcării sindicale în acord cu recomandările Organizației Internaționale a Muncii, cu scopul creșterii numărului de contracte colective de muncă și implicit a gradului de protecție a drepturilor salariaților.