Craiova şi Constanţa, oraşe-martir ale Revoluţiei din 1989

Economica.net
08 11. 2011

Proiectul privind declararea municipiului Craiova oraş-martir a fost adoptat cu 223 de voturi favorabile, 16 împotrivă şi 12 abţineri, iar cel privind declararea oraşului Constanţa oraş-martir cu 217 pentru, 14 împotrivă şi 20 de abţineri., potrivit AGERPRES.

„În semn de cinstire pentru cei 30 de morţi şi 64 de răniţi, pentru eroismul manifestat în lupta pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, municipiul Craiova din judeţul Dolj se declară oraş-martir”, se arată în proiectul iniţiat de 15 parlamentari de la PNL, PSD şi PDL.

Proiectul privind declararea oraşului Constanţa oraş-martir al Revoluţiei a fost iniţiat de parlamentarii Amet Aledin de la minorităţi, independentul Mircia Giurgiu şi liberalul Emilian Frâncu.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul celor două proiecte de lege.