Crâmpoșie și Băbeasca Neagră, soiurile cu care o familie din Călărași vrea să reînvie tradiția vinurilor
La Coconi, localitate ce și-a primit numele de la copiii de domni care primeau aici proprietăți întinse, există o veche tradiție a vinului, peste care, însă, se pusese praful atunci când Cezar Neagu a reușit să salveze o parte din ceea ce era odată mândria zonei: podgoriile cu soiuri românești . ”Înainte de a începe această afacere, ne-am documentat mult. Eu fiind din Călărași, știam renumele vinului făcut aici, însă la fel știam și ce prăpăd se abătuse asupra podgoriei de la Coconi: furată bucată cu bucată și valoroșii butași ajunși lemne de foc pentru oamenii săraci din zonă. A fost un risc pe care ni l-am asumat, să preluăm ceva în paragină și să reconstruim încet-încet gloria vinurilor de altădată”, ne-a declarat Cezar Neagu, cel care a preluat cele 56 de hectare de viță de vie în anul 2011.
Soi de pe vremea dacilor
Despre Băbeasca Neagră, vița de vie care a supraviețuit filoxerei, se spune că se cultivă pe meleagurile noastre de mii de ani, iar vinurile bune ale dacilor erau făcute cu struguri din acest soi. La Coconi, astăzi se mai păstrează 8 hectare cu această viță 100% românească. La fel, Crâmpoșia, care a fost salvată pe 21 de hectare, este recunoscută ca un soi românesc apreciat, cu șanse mari să se impună între marile vinuri ale lumii. Poate de aceea, familia Cezar a decis ca, în ciuda vârstei înaintate a viei, să nu înlocuiască butașii bătrâni cu soiurile noi, străine și la modă. În schimb, cu resurse limitate, încearcă, de la an la an, să readucă la viață câte o porțiune de vie. ”Majoritatea butașilor sunt plantați în jurul anilor 1980. Aici a fost o adevărată industrie a vinului și noi încercăm să păstrăm, pe cât putem, specificul zonei. Din păcate, noi preluând podgoria abia acum trei ani, nu am mai reușit să prindem fonduri pentru reconversia viței de vie și ne-am chinuit cu fonduri proprii, să cumpărăm prima dată utilaje cu care să ne facem treaba. Avem însă în vedere și întinerirea viței de vie”, a declarat Cezar Neagu.
Citeşte mai mult despre pariul familiei din Călăraşi