Creanţele financiare ale administraţiei publice au crescut la 23,5% din PIB, în trimestrul trei

Creanţele financiare ale administraţiei publice, exprimate ca pondere în Produsul Intern Brut, au crescut cu 1,1 puncte procentuale, ajungând la 23,5%, în al treilea trimestru din 2019, faţă de trimestrul III din 2018, se arată într-un document al Băncii Naţionale a României (BNR).
Economica.net - mar, 07 ian. 2020, 13:11
Creanţele financiare ale administraţiei publice au crescut la 23,5% din PIB, în trimestrul trei

„Depozitele şi numerarul administraţiei publice au scăzut cu 0,4 puncte procentuale, până la 5,4% din PIB, pe seama plăţilor de rate şi dobânzi în contul datoriei publice şi a cheltuielilor curente. Deţinerile de acţiuni şi alte participaţii ale statului au crescut cu 1,8 puncte procentuale, pe seama creşterii preţului acţiunilor deţinute de stat la Bursa de Valori, ajungând la 10,2% din PIB. Poziţia ‘alte conturi de primit’ a scăzut cu 0,3 puncte procentuale şi a reprezentat 7% din PIB în trimestrul III 2019”, informează BNR.

Angajamentele financiare ale sectorului ‘Administraţii publice’ exprimate ca pondere în produsul intern brut au crescut cu două puncte procentuale, ajungând la 44,1% în trimestrul III 2019, în comparaţie cu 42,1% din PIB în trimestrul III 2018.

Titlurile de natura datoriei, în lei şi valută, au crescut în perioada analizată cu 3,8 puncte procentuale (până la 31,5% din PIB), consemnând un ritm mai accelerat al emisiunilor (în special în cazul titlurilor de natura datoriei pe termen mediu şi lung) faţă de ritmul răscumpărărilor. Poziţia ‘alte conturi de plătit’ a scăzut cu 1,2%, până la 7% din PIB. De asemenea, soldul creditelor angajate s-a situat la 4,8% din PIB la finalul trimestrului III 2019, în scădere cu 0,7 puncte procentuale.

Sectorul ‘Administraţii publice’ a înregistrat necesar de finanţare în ambele perioade analizate, respectiv de 0,8% din PIB în trimestrul III 2019 şi 0,5% din PIB în trimestrul III 2018.

De asemenea, subsectorul ‘Administraţia centrală’ a avut necesar de finanţare atât în trimestrul III 2019 (0,7% din PIB), cât şi în trimestrul III 2018 (0,6% din PIB), în timp ce subsectorul ‘Administraţiile locale’ a înregistrat un necesar de finanţare în ambele trimestre analizate, respectiv de 0,02% din PIB în trimestrul III 2019 şi de 0,04% din PIB în trimestrul III 2018.

Potrivit BNR, subsectorul ‘Administraţiile de securitate socială’ a înregistrat un necesar de finanţare de 0,1% din PIB în trimestrul III 2019, în timp ce în trimestrul III 2018 înregistra o capacitate de finanţare de 0,1% din PIB.

 

Te-ar mai putea interesa și
New York, primul mare oraș american care impune taxe de acces pentru mașini
New York, primul mare oraș american care impune taxe de acces pentru mașini
Municipalitatea din New York a decis impunerea unei taxe de acces în zona Manhattan pentru toate vehiculele în speranța că aceasta va duce la o reducere a ambuteiajelor și, totodată, la......
Producătorul de baterii pentru EV-uri, Panasonic Energy vrea să elimine dependența de China a aprovizionării sale
Producătorul de baterii pentru EV-uri, Panasonic Energy vrea să elimine dependența de China a aprovizionării sale
Panasonic Energy, furnizor al Tesla, intenționează să elimine dependența lanțului său de aprovizionare de China pentru ...
Începe şcoala. Când va fi următoarea vacanţă şi calendarul complet al anului şcolar
Începe şcoala. Când va fi următoarea vacanţă şi calendarul complet al anului şcolar
Elevii se vor întoarce la cursuri miercuri, 8 ianuarie, după vacanţa de iarnă.
Poliţiştii care produc pagube MAI vor răspunde material în limita a trei salarii nete lunare
Poliţiştii care produc pagube MAI vor răspunde material în limita a trei salarii nete lunare
Poliţiştii care produc pagube patrimoniului unităţii sau patrimoniului Ministerului Afacerilor Interne vor răspunde ...